Tot mai multe clădiri din București sunt salvate prin intervenția autorităților. Sunt însă și case care au căzut deja pradă investitorilor imobiliari care au reușit să pună mâna pe autorizații de demolare. Totul pentru a face loc blocurilor. De parcă de alte betoane am avea nevoie într-un oraș deja sufocat de haosul urbanistic. În unul dintre aceste cazuri au intervenit deja procurorii. Ana Maria Păcuraru dă Check-in în locul în care odată se afla o casă cu istorie. 

Ne aflăm pe strada Visarion, din Capitală. Aici se afla cândva o celebră clădire construită în urma cu aproape 100 de ani, după planurile arhitectului Ion Berindei, arhitect și ministru al Lucrărilor publice în Cabinetul Ion Ghica, între 1870 și 1871.

Berindei a fost unul din promotorii proeminenți ai stilului arhitectural neo-românesc. Numeroase clădiri de patrimoniu din București au fost proiectate de cel care a fost unul dintre cei mai prolifici și faimoși arhitecți români din prima jumătate a secolului al 20-lea. Casa, de o rară frumusețe, a fost demolată după ce constructorul a decis ca, în locul ei, să se ridice un bloc. Procurorii au oprit acum construcția acestuia și fac cercetări. 

Ei au suspiciunea că, în cursul anului 2017, cei doi proprietari ai clădirii situată într-o zonă protejată au declarat în fals în faţa notarului că imobilul a dispărut “ca urmare a autodemolării”. Ulterior, doi funcţionari de la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1 ar fi falsificat cartea funciară, în sensul în care au radiat construcţiile, cu toate că știau că acestea nu erau demolate. 

Astfel, între 2017 și 2019, unul dintre proprietari ar fi demolat elemente de construcţie fără existenţa unei autorizaţii de desfiinţare şi a început construirea unui bloc de locuinţe. Ancheta vizează totodată mai mulți funcționari publici printre care și o femeie poliţist local care a constatat că erau făcute lucrări neautorizate, a întocmit un proces-verbal, dar nu a sesizat organele de urmărire penală.

Astfel de povești, nesesizate la timp, sunt la tot pasul în jungla de beton bucureșteană. Se pare că unii au înțeles diferit sintagma justiția e oarbă. În sensul că au închis ochii. Oare ei nu stau în aceeași aglomerație cu noi toți? Să sperăm că justiția va face dreptate și cine a dus la ștergerea de pe fața pământului a unei construcții de valoare să plătească. 

Și nu uitați. O clădire veche poate fi îmbunătățită, poate fi reparată și poate avea un farmec aparte. E ușor să distrugi, e mai greu să clădești. Ana Maria Păcuraru da Check In pe harta celor mai controversate locuri din București și împrejurimi. Dacă autoritățile nu știu unde sunt problemele, le vom identifica noi. Dacă aveți un pont, așteptăm să ne scrieți pe [email protected].

 

Articolul precedentCronica unei sărbători în zi nelucrătoare
Articolul următorPSD: Iohannis și Cîțu au au reușit să corupă procesul de vaccinare anti-COVID