Deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, anunţă printr-un comunicat de presă că a denunțat PSD la conducerea Partidului Socialiștilor Europeni și la liderul grupului S&D din Parlamentul European că are o colaborare ”toxică” în Parlamentul României cu AUR, în contextul introducerii Moțiunii de cenzură.

în Romania a luat naştere “o alianţă contra naturii: socialiştii români sunt aliaţi cu fasciştii pentru a da jos Guvernul”, reprezintă parte din denunț.

“Este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când PSD ar pregăti şi vota o moţiune de cenzură alături de un partid extremist, de factură neo-fascistă. Practic, prin această acţiune politică, formaţiunea social-democrată s-ar întoarce în urmă cu 30 de ani, când colabora deschis cu formaţiuni extremiste, antisemite, fasciste. În lumina acestor evenimente de pe scena politică şi din Parlamentul României, unde în mod dubios se conturează o opoziţie toxică, am transmis o scrisoare liderului Partidului Socialiştilor Europeni, Sergei Stanishev, preşedintelui Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe Garcia, precum şi tuturor eurodeputaţilor membri S&D, aducându-le în atenţie procesul de formare a unei înţelegeri între PSD şi AUR, în forul suprem al democraţiei de la Bucureşti”, afirmă Muraru.

El adaugă că, practic, PSD şi AUR sunt singurele partide din opoziţie iar o eventuală moţiune le uneşte într-un proiect politic fără substanță.

Printr-un comunicat de presă, semnat de Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, anunță că nu are niciun proiect politic cu AUR

Articolul precedentCiolacu, acasă la un erou al zilelor noastre
Articolul următorMisăilă, dispus să-și dea demisia din funcția de primar al Focșaniului