Social democrați ar putea propune în Coaliție o nouă variantă pentru modificarea Ordonanței pentru prețurile din energie care ar elimina actualele plafoane de 0,68 lei/kWh și 0,8 lei/kWh.

Astfel, prețul energiei electrice ar urma să fie reglementat la 1,2 -1,3 lei kWh, iar sprijin ar urma să primească de la stat doar persoanele cu venituri mici și medii, susțin surse din partid. Mai exact, propunerea ar putea duce la creșterea facturilor cu până la 50% pentru cei care până acum s-ar fi încadrat în plafonul de consum de 255 de kW pentru care plăteau un preț de cel mult 0,8 lei/kWh.

PSD vrea reglementarea prețului la 1,2-1,3 lei / kWh atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru consumatorii non-casnici. S-ar renunța astfel la actuala schema de compensare, de care beneficează toți consumatorii care se încadrează într-un plafon de 255 de kW, urmând a fi acordată compensarea în funcție de venit, pentru fiecare familie în parte, raportarea făcându-se în funcție de salariul minim.

Articolul precedentPreședintele PSD susține că nu se poate face nimic până când ministrul Energiei nu își face temele
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL | Euroconstruct, afaceri dubioase din banii românilor – Schema furăciunilor în afacerea decontaminării solului de pe Autostrada Transilvania