Vlogerul Selly este premiantul saptamanii la emisiunea Culisele Puterii, de la Realitatea Plus. Consultantul politic, Miron Mitrea, l a nominalizat pe proaspătul absolvent de liceu cu media de 09,60 pentru întrebările și comentariile făcute   pe tema educației. “Poți sa fii de acord sau nu cu ce a spus el acolo. Am văzut ca mulți l au criticat. Până și Funeriu, fostul ministru al Educației, nu foarte solid, sa critice un pusti de 18 ani care și a spus punctul de vedere. A ridicat câteva probleme la care ar trebui sa se uite educația românească, a pus întrebări. Cine suntem noi politic? (…) Îl desenez pe acest Selly care se bate cu doamna Anisie pentru ca a reușit sa și termine examenele, după ce mulți au sfătuit o sa nu le țină. Ii premiem pe amandoi: Selly pentru curaj și pentru ca a ridicat niște probleme care pentru 18 ani sunt excepționale și i as trece pe toți criticii lui la repetenți pe viață și pe doamna Anisie, ministrul Educației pentru ca a finalizat cu brio examenele din preuniversitar, a fost decizia lui Miron Mitrea.

Articolul precedentProgramul economic pe termen scurt al Guvernului Orban este realist
Articolul următorMarcel Ciolacu: Moţiunea de cenzură trece 100%. Vom propune un prim ministru şi un program