Fostul premier PSD, actual europarlamentar, Mihai Tudose, explică de ce planurile de irigații, de introducere a gazului la sat și cel de construcții de autostrăzi au fost respinse de către Comisia Europeană. Motivul principal e lipsa profesioniștilor din executiv pentru scrierea proiectelor sustenabile.

„Îmi amintesc ce promisiuni halucinante făcea astă-vară Ludovic Orban, încă premier, pornind de la comparația între gradul de conectare a românilor la rețeaua de gaz (35%) și cel din Ungaria (90%).

Uite că se face curând anul și suntem tot pe-acolo, uite că ratăm excesiv lăudatul corn al abundenței de la Bruxelles, pentru că nu s-au învrednicit să aibă meseriași la Guvern ca să întocmească proiectele necesare – pe scurt, uite cu ce fâsâit jalnic se dezumflă gogoașa pretinsă de dreapta…

Numai patimile românilor continuă…”, a scris Mihai Tudose, luni, pe pagina sa de Facebook.

 

Articolul precedentLiviu Dragnea află astăzi dacă va fi eliberat din închisoare
Articolul următorCorina Crețu avertizează că în 2026 dăm Comisiei Europene “banii înapoi”