Fostul lider al PSD Liviu Dragnea află astăzi dacă i se va accepta de către instanța Judecătoriei Sectorului 5 cererea de eliberare condiţionată din închisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a depus cererea de eliberare condiţionată pe 12 aprilie, iar instanţa a stabilit termen pentru soluţionare în data de 27 aprilie. Decizia instanţei va putea fi contestată, o eventuală decizie de eliberare nefiind executorie.
Acum o săptămână, Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova a dat aviz favorabil pentru ieşirea din detenţie mai devreme a fostului lider al PSD Liviu Dragnea, constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile legale, anunța atunci avocatul Flavia Teodosiu.

De asemenea, vinerea trecută, Judecătoria Sectorului 5 a admis o contestaţie depusă de Liviu Dragnea şi a obligat Penitenciarul Rahova să îi recunoască fostului lider PSD şi zilele de muncă ce ar fi putut fi prestate în închisoare.

“Te așteptăm acasă, camarade! E prea mult si prea strigātor la cer ceea ce ai pătimit! Ai fost deținut politic și toți au înțeles asta! E timpul sā te întorci acasā și sā decizi ce și cum! Acum!” a scris pe facebook, Codrin Ștefănescu, fostul secretar general al PSD.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat recent că nu-l vas una pe Liviu Dragnea, nefiind de acord cu întoarcerea sa în partid.

Articolul precedentVictor Negrescu, avertisment: actualul PNRR aduce banii europeni după 2026
Articolul următorMihai Tudose: autostrăzi nu, irigații, nu, gaz, nu