Președintele Organizației București a Alianței pentru Patrie, Liviu Pop, iese la atac împotriva administrației Nicușor Dan. El susține că în ultimii doi ani nu s-au mai executat lucrări de consolidare și nici nu s-au mai semnat convențiile cu proprietarii din clădiri cu risc seismic.
“Compania de Consolidări a intrat în faliment, conform deciziei instantei din iunie 2022, iar Direcția de Investiții din cadrul PMB a reziliat contractele cu Compania Consolidări SA”, mai susține Pop, printr-un comunicat de presă.
Programul de consolidări din Capitală este complet BLOCAT!! – mai afirmă liderul APP. “În condițiile în care, în București sunt câteva mii de clădiri în pericol, în cazul unui cutremur cu o intensitate mai mare și o durată mai lungă, care necesită urgent consolidare, și pentru care există proiecte în acest sens și cereri depuse la Primăria Capitalei.
Însă Nicusor Dan – actualul Primar haștag-rezist al Bucureștiului, ne transmite cinic, faptul că Primăria Capitalei, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, a depus cereri de finanţare la pachetul de proiecte, care ar trebui aprobate prin PNRR.
P.N.R.R. care a fost negociat chiar de către colegii lui din U.S.R. și care a fost creat parcă, în mod special, cu scopul de a bloca totul în România.
Totodată, în așa zisele cereri de finanțare depuse de P.M.P., Nicușor Dan uită în mod intenționat, să specifice faptul, că toate lucrările de consolidare, în absolut toate șantierele începute în perioada 2018-2020, sunt oprite.
Adică, pentru zecile de mii oameni care locuiesc în clădiri care au urgent nevoie de consolidare, Nicușor Dan este hotărât să facă nimic. NIMIC!
Viețile oamenilor, în viziunea haștagului-rezist Nicușor Dan, valorează NIMIC!” – încheie Liviu Pop, prim-vicepreședinte al APP și președintele Organizației București a APP.
Liviu Pop a fost ministru delegat pentru Dialog Social în Guvernul Ponta, 2014-2015. În anul 2012, timp de lună și jumătate a fost ministru al Educației, Cercetării și Tineretului. El este din Vințu de Sus.
În vară s-a înscris în APP, după ce a demisionat din PSD. A invocat modul “dictatorial” în care Gabriel Zetea conduce organizația PSD Maramureș, dar şi pentru că “nu respectă statutul” partidului.