Astăzi, de Ziua Justiţiei, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit din nou despre “politizarea justiţiei.” Fără a da nume, a făcut aluzie la Partidul Social Democrat, iniţiator al mai multor legi pentru reforma justiţiei, astfel încât să înceteze abuzurile unor magistraţi.
“În ultimii ani, agenda publică a fost dominată de încercări repetate de a subordona justiția politicului, iar întreaga energie a forțelor democratice din România s-a concentrat pe stoparea unor astfel de demersuri. A venit momentul ca tot acest potențial de schimbare și îmbunătățire a justiției, ca serviciu public, să fie valorificat într-un demers constructiv. Nevoia unei infrastructuri adecvate, o legislație clară, coerentă și predictibilă, un dialog constant și onest în interiorul sistemului judiciar și construirea unui consens cu privire la prioritățile acestuia sunt aspecte asupra cărora nu mai pot exista întârzieri”, a spus preşedintele într-o declaraţie de presă.