Pe 27 decembrie 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, Romania pornește campania de vaccinare anti-covid. Președintele țării, Klaus Iohannis, a cerut să fie prima persoană vaccinată prin acest program.

10.000 de doze de vaccin vor ajunge în scurt timp în țară, iar cei care vor fi primii la imunizarea pentru COVID-19 vor fii cadrele medicale. 

Klaus Iohannis a cerut Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea anti-COVID-19 (CNCAV) să fie primul roman vaccinat cu acest ser, însă col. dr. Valeriu Gheorghiță, șeful programului, i-a răspuns președintelui, chiar la convocarea de la Palatul Cotroceni că… Nu se poate!

Președintele țării nu doar că nu va fi primul roman vaccinat anti-covid, deoarece există mulți alții deja vaccinați în țările europene și nu numai, dar nici măcar nu va fi primul din acest program. Din cele 10 mii de doze e posibil ca la Iohannis să nu ajungă niciuna, deoarece prioritari sunt angajații din sistemul medical. 

Imagine
Directorul CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță a oferit presei și cateva declarații:
”Da, dumnealui (președintele Klaus Iohannis – n.n.), în cadrul grupului de lucru, ne-a ridicat dacă vreți această propunere să o evaluăm și răspunsul a fost, după ce ne-am consultat cu toți experții, că nu este de dorit acest lucru, pentru că dintr-un gest până la urmă care se dorește de a convinge și a întări încrederea în vaccinare se pot crea alte speculații și nu am dorit acest lucru, pentru că se distruge toată credibilitatea noastră și toată munca de până acum”, a spus dr Valeriu Gheorghiță, potrivit republica.ro.

 

Următorul pas al programului de vaccinare anti-covid vizează persoanele trecute de 70 de ani. 
De asemenea, oficialii au declarat că această campanie de vaccinare anti-covid nu este obligatorie, dar în condițiile date, recomandarea este ca marea masă a  populației să opteze pentru vaccinare.
Trebuie să vă spun că este un moment care se dorește a fi foarte bine pregătit nu doar la nivel național, ci și la nivel european. Se dorește realizarea unor materiale video cu momentul în care ajunge vaccinul în fiecare țară.
Se dorește crearea de materiale video cu prima persoană vaccinată, ulterior se va crea un material comun la nivelul Uniunii Europene care va fi disponibil pentru toată lumea (…) Lucrurile trebuie privite în normalitate, nu trebuie să creăm spectacol”, a mai declarat dr Valeriu Gheorghiță.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentOrban a negociat prost, zic cei de la PSD, care îl numesc pe Cîțu un „premier de paie”
Articolul următorCulisele Puterii: Ludovic Orban, premiant, Dacian Cioloș, repetent