Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a afirmat la Realitatea Plus că organizația PSD de Constanța îl susține pentru funcția de primar în municipiul Constanța. Decizia finală va fi luată în urma negocierilor cu PNL, liberalii având-l drept propunere pe actualul primar,Vergil Chițac.

Horia Constantinescu, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, a confirmat, în direct la Realitatea PLUS, că va candida pentru funcția de primar.

„Veți fi candidatul PSD-ului la Primăria Constanța“, l-a întrebat moderatorul Laurențiu Botin. „La acest moment, decizia Consiliul Național Politic a PSD, DA, este aceasta“, a răspuns Horia Constantinescu.

Anunțul șefului ANPC vine în condițiile în care organizația judeţeană a PNL Constanţa a anunţat că primarul în funcție, Vergil Chiţac, este susţinut pentru o nou mandat.

„Filiala PNL Constanţa şi-a desemnat candidaţii pentru cele mai importante funcţii politice din judeţ: Florin Mitroi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi Vergil Chiţac pentru Primăria Municipiului Constanţa. Susţinerea PNL pentru cei doi candidaţi, Mitroi şi Chiţac, vine ca semnal de forţă pe care întreaga echipă liberală îl transmite în Constanţa. Intrăm în cursă să câştigăm! Alegerile din 2024 sunt poate cele mai relevante din ultimii 20 de ani. Avem runde succesive de alegeri, pe toate planurile, într-o perioadă de crize suprapuse care nu dau semne de oprire. Avem o ameninţare populistă care se manifestă, în diverse doze, în mai multe partide”, a anunţat PNL Constanţa.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMarcel Ciolacu, despre integrarea totală în spaţiul Schengen: „Vom face paşi mari”
Articolul următorCiolacu, mesaj la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Vom continua să fim un actor influent”