Gabriela Firea a postat un nou mesaj pe pagina sa de socializare, în care critică lipsa de implicare a actualului edil al Capitalei, Nicușor Dan, în proiecte de mare importanță pentru bucureșteni.

 „M-a întristat profund, în ultimii 4 anii, să constat cum proiecte gândite pentru oamenii din București au fost abandonate, lăsate să dispară sau anulate de-a dreptul. Unul dintre ele este autobuzul școlar!

N-am să înțeleg niciodată cum cineva vremelnic aflat în poziția de a decide direcția unui oraș se poate întoarce cu atâta împotriva celor care l-au ales sau l-au acceptat ca edil.
Introducerea autobuzelor școlare, în 2019, ca proiect pilot pe câteva trasee din sectorul 3, iar apoi extins în sectoarele 1 și 6, n-a fost o ambiție sau un calcul politic. A fost un proiect absolut necesar pentru părinții din București, pentru copiii care ajungeau mai ușor și în siguranță la școală și, nu în ultimul rând, o soluție de a decongestiona traficul și a reduce noxele din oraș.
Cât mai mulți copii cu autobuzul înseamnă mai puțin părinți cu mașinile personale către școală! A început bine, însă totul s-a spulberat când altcineva a ajuns primar general.
 
În septembrie 2019, primele 11 autobuze moderne porneau pe 4 trasee în sectorul 3 pentru a transporta elevii la Școala nr. 195, cea mai mare din Capitală. Am fost în teren alături de colegul meu Robert Negoita, primarul Sectorului 3. Proiectul pilot a fost un succes, iar în februarie 2020 a fost extins la încă 5 școli din sectoarele 1 și 6.
Elevii de la Școala nr. 195 Hamburg, Școala Gimnazială “Pia Brătianu”, Școala Gimnazială “Herăstrău”, Școala Gimnazială Nr. 279, Școala Gimnazială “Sf. Andrei” și Colegiul Național “Elena Cuza” au beneficiat de aceste autobuze până când Nicușor Dan a decis că „a fost o măsură pur populistă” și că „nu este o soluție”.
 
Autobuzul școlar a fost o idee pe care am preluat-o din alte state și orașe importante, din Europa și America. Doar ca să dau un exemplu, cu toții am văzut măcar o dată imagini cu celebrele autobuze galbene cu care merg elevii din SUA.
A fost o soluție pentru aproape 2.000 de elevi în fiecare lună, ceea ce nu este puțin pentru un proiect la început și pentru un oraș aglomerat. Doar actualul primar general a considerat că e prea mare cheltuiala cu aceste autobuze, 20.000 de euro lunar pentru fiecare traseu! Nu cred că trebuie să detaliez ce înseamnă suma asta pentru bugetul Capitalei, mai ales când vorbim despre beneficii și despre cum putem să-i susținem pe părinți, bucureșteni care muncesc și plătesc taxe în acest oraș.
E frustrant pentru bucureșteni să vadă că la Iași, Cluj sau la Brașov astfel de programe funcționează, iar în Capitală ele sunt considerate populisme, pomeni electorale sau sunt prea scumpe.
 
Una dintre prioritățile pe care le voi avea la Primăria Capitalei va fi realuarea și extinderea acestui acestui proiect, la cât mai multe trasee și școli, odată cu începerea noului an școlar. Într-un oraș sufocat de trafic și care bate record după record la poluare, ar fi una dintre soluțiile eficiente pentru a elimina aglomerația de pe străzi, mai ales dimineața și pentru a le da cât mai multor părinți libertatea de a-și organiza programul zilei mai eficient, fără drumuri în plus, având liniștea că cei mici ajung rapid și în siguranță la școală” a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
 
 

 

Promovare electorală – Partidul Social Democrat – Organizația Mun. București CMF 21240002

 

Articolul precedent73% dintre români cred că țara noastră trebuie să rămână în Uniunea Europeană
Articolul următorPlanurile optimiste ale lui Marcel Ciolacu: După alegeri, PSD va avea minim 22 de preşedinţi de CJ, cu 10% în plus; îi vom câştiga de la PNL