Hâtru și stăpân pe el. Asa s-a prezentat președintele PSD la reuniunea UDMR. Steaua lui Marcel Ciolacu este în ascensiune și toți ochii sunt ațintiți pe el, în vreme ce situația în țară, dar mai ales în lume, devine din ce în ce mai complicată.
Ceea ce a adus nou prezența liderului social democrat la Congresul UDMR este încrederea și stăpânirea de sine. Marcel Ciolacu a vorbit calm, relaxat și a atras auditoriul prin glume politice istețe și pline de subînțeles. Și-a dat seama că nu mai are cu cine să se bată in persoana lui Klaus Iohannis și l-a tratat cu umor pe președinte. A reușit performanța de a vinde Banatul în locul Transilvaniei inainte ca ocupantul Palatului Cotroceni să-și declare susținerea și admirația pentru UDMR. O declarație destul de surprinzătoare pentru pasionații de istorie, mai ales de istoria relațiilor dintre sași și maghiari. Venită taman când la Budapesta s-a schimbat garda în Armată… și se vorbește de o posibilă de-NATOizare(!!!!) Chiar și citit de alții, discursul prezidențial e chinuit, se aude cu o jumătate de gură și cu multe semne de întrebare. Este un discurs adresat mai degrabă PNL, decât UDMR, un discurs care mai taie din aria de ocupație a partidului pe care îl conduce informal. 
În schimb, Marcel Ciolacu e foarte natural când spune că UDMR trebuie să rămână la guvernare. Pentru că fiecare moment din traiectoria sa politică l-a confirmat drept un lider al dialogului, generos cu partenerii politici. Nu este foarte clar dacă Marcel Ciolacu iubește pe cineva, dar este indubitabil că nu urăște pe nimeni, nici măcar pe cei care au îndrăznit să acuze un fiu de general de aviație de trădare. 
Mai mult decât atât, liderul social democrat stăpânește o arta pe care nici jurnaliștii experimentați nu o sesizează. Marcel Ciolacu ridică probleme, generează dezbateri publice  pe temele pe care se pregătește să vină cu soluții. Ia temperatura și-și pregătește terenul. Chiar pregătește terenul și pentru parteneri pentru a nu i pune în dificultate sau în situații stânjenitoare. Nici măcar pe dușmani nu-i umilește, le refuză calitatea de dușmani, este respectuos în 100 % din situații. 
Dar, ceea ce este mai important, la Timișoara, acasă la Sorin Grindeanu,. Marcel Ciolacu a vorbit ca un decident care știe ce este, dar mai ales ce va urma.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMarcel Ciolacu vine cu un guvern suplu. Urmează concedieri dintre funcționari
Articolul următorESTE REALITATEA PRODUSĂ INTR-UN MIXER?