După ce preşedintele Klaus Iohannis a criticat opoziţia parlamentară pentru modificările impuse Decretului privind instituirea stării de urgenţă, PSD a replicat că doar a instituit prin vot obligațiile pentru guvern să garanteze respectarea Constituției, prevenirea abuzurilor de putere și transparenta în cheltuirea banilor publici. Tânărul deputat PSD de Ialomiţa, Andrei Pop, a atras atenţia asupra rolului parlamentului de garant al echilibrului puterilor în stat.

“Dacă Președintele nu mai este convins că și Parlamentul joacă un rol important în democrația noastră în această perioadă atunci îi amintesc că președinții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Adunării Parlamentare NATO și Adunării Parlamentare a OSCE au semnat recent o declarație comună asupra rolului parlamentelor în timpul pandemiei.

Parlamentele joacă un rol esențial ca gardieni ai valorilor democratice, proceselor și libertăților fundamentale, și ajută la întărirea încrederii publice. Este, prin urmare, important ca acestea să continue să funcționeze prin intermediul crizei, să aprobe pachete de ajutor economic fără precedent și măsuri de urgență de sănătate publică, în timp ce asigură controale democratice și securizează principiul ”checks and balances” acolo unde este posibil””, scrie Andrei Pop pe Facebook.

Articolul precedentLia Olguţa Vasilescu: “În două luni, administraţiile locale vor intra în colaps financiar”
Articolul următorSenatorul PSD Miron Smarandache: „Guvernul vrea șomaj în masă, în loc de testare în masă”