Lungoci, deputat PSD, a propus în comisia pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, eliminarea taxei de pod peste Dunăre, însă ”s-au opus vehement reprezentanții Ministerului Transporturilor, dar și cei ai partidelor aflate la guvernare: PNL și USR-PLUS”.

„De ce trebuie constănțenii să plătească pentru a se întoarce acasă?

Am încercat, în comisia pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, să repar o nedreptate făcută, de prea mult timp și prea nedrept, dobrogenilor. Cei care sunt nevoiți să plătească pentru a se întoarce acasă!

Concret, locuitorii din județele Constanța și Tulcea plătesc o taxă, atunci când trec podurile peste Dunăre, Fetești și Cernavodă pe A2 și Giurgeni-Vadu Oii pe DN2A, chiar dacă au achitată rovinieta! Adică tot o taxă de drum…

În comisie, a fost discutat, urmând a fi votat, un raport de adoptare sau respingere a Propunerii legislative privind eliminarea taxei pentru podurile care leagă Dobrogea de restul țării. Propunere inițiată de 7 deputați ai minorităților naționale.

Am pledat pentru eliminarea acestei taxe, în condițiile în care atât dobrogenii cât și milioanele de turiștii veniți vara, în concediu, pe litoralul Mării Negre scot bani din buzunar pentru rovinietă.

S-au opus vehement reprezentanții Ministerului Transporturilor, dar și cei ai partidelor aflate la guvernare: PNL și USR-PLUS.

Motivul?

Au nevoie de banii proveniți din această taxă, fără a preciza, însă, ce au făcut cu banii încasați până la acest moment! Și fără a mai aduce un alt argument pertinent, în susținerea taxei de pod.

S-a ajuns la o amânare pentru votarea unui raport, cu dorința ca, la următoarea întâlnire pe această temă, să ne fie prezentate date concrete în privința banilor proveniți din taxa de pod.

Rămân consecvent poziției mele în această problemă și sper ca deputații PNL și USR din cadrul comisiei Transporturi și infrastructură să voteze proiectul, cu atât mai mult cu cât liberalii au avut o inițiativă în acest sens, atunci când se aflau în opoziție!

Și pentru ca aberațiile să fie complete, dacă un locuitor al județului Constanța pleacă în străinătate prin cele 5 puncte vamale la granița cu Bulgaria- Vama Veche, Negru Vodă, Dobromir, Lipnița, Silistra- nu îl costă vreun leuț. Dacă, același locuitor al Constanței vrea să meargă în țara sa, trecând Dunărea, PLĂTEȘTE!!!”, scrie deputatul Lucian Lungoci pe o rețea socială. 

Articolul precedentBreaking news. Medicii de la Foișor spun adevărul: „Spitalul e gol!”
Articolul următorUmilință maximă. Vârstnici săraci și pensionari, fără tichete sociale de Paște