Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a studiat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prezentat de premierul României Comisiei Europene. Acesta conține ȘASE minciuni, conform apreCierilor liderului PSD.

Iată ce a descoperit:

Prima minciună! Premierul Cîțu a mers la Buxelles și a susținut că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este construit pentru redresarea țării. Acest lucru se poate face doar prin investiții, însă bugetul propus de prim-ministru indică o creștere infimă la acest capitol. Și asta după ce, anul trecut, aceeași guvernare de dreapta a redus cât a putut bugetele investiționale.

A doua minciună! Cerințele europene în ceea ce privește redresarea României sunt bine stabilite. Prim-ministrul a ținut să declare că a negociat cu reprezentanții Comisiei menținerea investițiilor în infrastructură și rețele de gaze, ca formă de energie tranzitorie. Nimic mai neadevărat! Acestea erau deja introduse în ghidul Comisiei Europene.

A treia minciună! Premierul Cîțu a declarat că Planul Național trimis Bruxelles-ului, anterior vizitei sale, nu mai este de actualitate. Acum ne arată că forma deja respinsă este de fapt adevăratul plan. Deci nu se ține cont de părerea oficialilor europeni.

A patra minciună! Comisia Europeană a fost înștiințată de prim-ministrul liberal că reformele vor fi baza acestui Plan de Reziliență. Întors în țară, a tăiat din bugete, pensii și salarii, cele din urmă fiind promise prin lege.

A cincea minciună! Bruxelles-ul a fost informat că sănătatea și educația românilor vor fi afectate de tăieri ale bugetelor. Cîțu doar ce ne-a anunțaț că acestea au fost majorate. Matematica nu este punctul forte al prim-ministrului. Calculele ne arată că sunt tăieri importante din banii alocați celor două domenii.

A șasea minciună! Cîțu a mers în fața Comisiei Europene susținând că măsurile din acest plan vor fi în conformitate cu legislația noastră. Ajuns la București, a cerut ajutorul șefilor liberali și USR-iști, fapt care arată că a prezentat un punct de vedere care îi aparține, nicidecum nu a fost voința tuturor.

Premierul României, Florin Cîţu, nu reușește să facă, nici acum, diferența între realitatea pe care o trăiesc românii și planurile de viitor pe care el dorește să le pună în practică.

Nu ține cont de nimic. Este fidel unei strategii economice păguboase pentru această țară.

PSD a venit în ultimele luni cu propuneri, începând de la educație și sănătate, până la investiții în infrastructura rutieră.

Cîțu împinge România spre prăpastie la fel de senin ca atunci când, vorbind despre noul „ritm liberal“, a declarat: “Prioritatea zero în România trebuie să fie sectorul privat. Nu educaţia, nu sănătatea!”, a scris Corneliu Ștefan pe pagina sa de socializare.

 

Articolul precedentMarcel Ciolacu nu vrea suspendarea lui Klaus Iohannis, acum
Articolul următorBădulescu îl trimite pe Dominic Fritz la cartea de istorie a Banatului