Pe cât de rapid are nevoie România de un guvern plin, pe atât de anevoioase se dovedesc negocierile pentru Guvernul Ciucă. În România se moare. În România își plâng oamenii rudele blocate pe holul spitalului despre care nu știu dacă vor primi gura de oxigen salvatoare. Lupta pentru viață este o cursă contra-cronometru. Nu pentru toată lumea. Pe unii belșugul ii face să se simtă aleși și cred că nu vor simți niciodată suflul rece al morții în ceafă. Ei nu se luptă pentru viață, ci calculează dacă e mai avantajos pentru gruparea lor politică să intre la guvernare sau să sprijine Guvernul din Parlament.
Niciodată PSD nu s-a aflat într-o situație mai bună din punct de vedere strategic ca acum, chiar dacă astfel de evaluări sună sinistru. Situația este disperată pentru români și țara are nevoie de un guvern. Susținerea pe termen limitat este ceea ce vor oamenii sătui de politică și din ce în ce mai înfometați. Nu există o majoritate și este o ultima șansă pe care o primește PNL în frunte cu comandantul său suprem eșuat. O șansă de a face într-o lună ce nu a făcut în 2 ani de combinații politice și în 7 ani de orgolii și încăpățânări. Dacă sistemul sanitar se va stabiliza și rata deceselor va scădea semnificativ, oamenii ii vor aprecia pe cei care au dat soluția salvatoare. Și vor ști să-i aprecieze pe social democrații care au înțeles prioritatea. Dacă Guvernul Ciucă nu va trece, vom ajunge la alegeri anticipate pentru că am epuizat toate combinațiile și doar o lovitură de stat camuflată le-ar mai putea ocoli. Alegeri anticipate în care PSD ar întra cu prima șansă.
Deci singurul risc politic pentru PSD este de a susține un guvern dezastruos, un guvern fără soluții la criza sanitară mai ales. Iar aici este punctul nevralgic al Guvernului Ciucă și al celor care îl sustin. În loc să facă pe curierul pe la porțile partidelor, Nicolae Ciucă trebuia să arate încă din guvernul demis din care face parte că este soluția salvatoare. Ministrul Apărării poate să acționeze încă de pe acum ca pe front și să instaleze de urgență spitale de campanie. Să pună avioanele militare să aducă medicamente antivirale în cantități suficiente și chiar personal medical din alte state, decât să se învârtă pe aeroport cu câte un muribund. Ministerul Apărării Naționale include și o structură medicală și ajutorarea bolnavilor din linia roșie impune cu totul altceva decât recomandarea prezidențială penibilă la vaccinare. Oamenii au înțeles și stau la coadă, iar ultima declarație pe Facebook a lui Klaus Iohannis este ca o porție sănătoasă de salată pentru o persoană în preinfarct. Absența lui Nicolae Ciucă din impunerea măsurilor care intră în vigoare de luni este cea care neliniștește. Trebuia doar să arate că a prins hățurile care i-au fost brusc aruncate.
În al doilea rând, un frison legat de instituirea unui regim de forță era previzibil într-o națiune ieșită doar de 31 de ani dintr-o dictatură dureroasă. Adolescenții de atunci sunt decidenții de azi și sensibilitatea lor este crescută la orice derapaj de la lege. De aceea, lipsa de reacție și forțările legale impuse de Comitetul National pentru Situații de Urgență sub bagheta lui Raed Arafat se sparg ca un bumerang în capul lui Nicolae Ciucă. O intervenție hotărâtă în favoarea legii și legalității ar repune guvernarea în lege și ordine. Pentru că șansa lui Nicolae Ciucă este să arate că vine cu un cu totul și cu totul alt guvern decât ce avem acum la Palatul Victoria. A sunat îngrozitor declarația lui Raed Arafat că dacă restrictiile nu vor da rezultate ele vor fi prelungite. Chiar pare că observațiile de bun simț lipsesc complet din Palatul Victoria. E nevoie de cineva care să explice că dacă ceva nu merge trebuie înlocuit, nu prelungit!
Guvernul Nicolae Ciucă nu va fi negociat pas cu pas. Nicolae Ciucă va câștiga aceasta bătălie doar dacă va prelua comanda, inclusiv din mâinile lui Klaus Iohannis.Pentru simplu motiv că șeful statului este în hemoragie de credibilitate pe câmpul de luptă.
Nimic nu a bulversat mai tare negocierile politice decât alegația spusă cu un colț al gurii ridicat zeflemitor că se negociază un guvern pentru 1, poate 2, poate 3 ani.
Afirmație prezidențială care nu a făcut altceva decât să confirme spaima din spatele unei ipoteze cutremurătoare, vehiculată intens în culise. Aceea că președintele ii lasă să negocieze pe politicieni cu spatele la zid și dacă negocierile eșuează va institui starea de urgență. Tot cu Nicolae Ciucă la comandă , asa cum prevede legea. Pe motiv că negocierile politice nesfârșite costă vieți omenești, imagine internațională dezastruoasă și o prăbușire economică accelerată.
Ceea ce nu intelege actuala putere, în frunte cu binomul Iohannis-Cîțu, este că este cu funia la gât și nu Klaus Iohannis este atuul lui Nicolae Ciucă, ci Nicolae Ciucă este ultima speranță pentru Klaus Iohannis și Partidul său. Este ultima speranța și pentru din ce în ce mai mulți români, al căror vaiet îl auzi doar dacă mai ești om. Iar în realitate, dincolo de ce se scrie sau se șoptește, nimeni nu știe 100% cine este și ce va face Nicolae Ciucă. Și doar Nicolae Ciucă poate sa iasă la bătaie și să aibă ultimul cuvânt chiar în fata celor care presupun că îl controlează. Bineînțeles, cu condiția să coboare în arenă și să preia comanda! Inclusiv in fața comandantului suprem. Va avea curaj sau va respecta ierarhiile?
Sursa: Realitatea Din PSD