Asistăm la o explozie a îmbolnăvirilor cu Covid 19, iar cadrele medicale sunt aceleași, poate chiar mai puține, dacă i luăm în calcul pe cei infectați. Secțiile ATI sunt supra aglomerate, medicii caută soluții, improvizează, pentru că au făcut un jurământ să salveze vieți. E nevoie de un set nou de măsuri în contextul actual. Suplimentarea personalului, a locurilor la ATI și a surselor de oxigen trebuie să vină de la Guvern, de la DSP, medicii nu pot face nimic fără susținerea autorităților centrale. Asa stă situația în  teritoriu, iar președinții de consilii județene ai PSD reclamă lipsa de suport din partea Guvernului. “Zero lei a alocat Guvernul pentru Spitalul Județean Dâmbovița  în 2020, în ciuda provocării coronavirus”, a arătat într o conferință de presă președintele Consiliului Județean Dâmbovița, social democratul Corneliu Ștefan. Împreună cu directorul spitalului judetean, Corneliu Ștefan a arătat că, deși lipsit de susținere de la centru, Consiliul Județean a achiziționat aparatură nouă , a refăcut și verificat instalația electrică și stația de oxigen.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a amintit cum a irosit Guvernul 3 milioane de euro pe un spital mobil nefuncțional, bani care au fost luați din bugetul  local pentru tratamentul bolilor oncologice, program de sănătate rămas fără finanțare. În trei rânduri s a suplimentat numărul de paturi la ATI până acum, dar e nevoie de un plan de măsuri noi, pacienții sunt din ce în ce mai mulți și la Bacău.
Aleșii din teritoriu duc lupta cu epidemia, a fost și mesajul președintelui Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Radu Moldovan, care a cerut demisia ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentAleșii locali ai PSD trag semnalul de alarmă: spitalele sunt suprasolicitate și lăsate pe cont propriu de Guvern
Articolul următorOra 18:00 – Culisele statului paralel. Mafia care a pus stăpânire pe Spitalul din Piatra Neamț