Ziua precedentă tragediei de la Spitalul Matei Balș, unde au murit cinci persoane carbonizate și a șasea, ulterior, din cauza intoxicației cu fum, a fost una foarte tensionată pentru români.

Sâmbătă, jurnaliștii l-au surprins pe președintele Klaus Iohannis pe pârtia de schi de la Păltiniș, jovial și relaxat, în timp ce oamenii se adunau la protest, în fața spitalului „Matei Balș”. Președintele i-a invitat pe reporteri să încerce și ei pârtia.

„Cum e la schi, domnule președinte?”. Președintele țării a râs și a răspuns; „Bună ziua! E foarte bine. Vă invit să veniţi!”

Politicienii au cerut demisia lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății, iar acesta a convocat de urgență o conferință de presă la Ministerul Sănătății unde a spus doar că sistemul medical trebuie reformat din temelii și a promis că va construi spitale noi.

„E nevoie ca în spitale să fie cald, să nu fie rece, pentru că altfel e greu de suportat așa ceva, e greu de imaginat pentru oricare dintre noi și e nevoie ca regulile să fie suportate, de asta e nevoie de investiții în spitalele pe care le avem și avem nevoie de spitale noi”, a declarat ministrul Sănătății în cadrul conferinței.

La finalul zilei, Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei, l-a pus la zid și pe primarul general Nicușor Dan:

„Ministrul # al Sănătății spune că valul mare de internări din spitalele covid și suport este cauza supra-aglomerării secțiilor ATI și a consumului mare de oxigen – un real pericol.

Poate îi dā un telefon să-l anunte și pe noul primar general tot # (au candidat în tandem, au păcalit oamenii împreună), care a anunțat inconștient că a închis Spitalul modular Covid din Pipera (funcționa ca secție exterioară a Spitalului Victor Babeș), pentru ca “NU mai este necesar”.

Adica, in opinia lui de “bun gospodar”,

s-a cam terminat cu pandemia, cu bolnavii, cu internarile, cu riscurile, cu nevoia unei bune organizari si a folosirii tuturor resursele disponibile din sistemul de sanatate, pentru a SALVA VIETI!”, a explicat Gabriela Firea.

„Dupa ce ca nu a facut absolut nimic 3 luni, nu a inceput niciun proiect si nici nu a continuat ce era pornit, acum inchide tot ce s-a facut inainte, cu munca, eforturi, bani dramuiti, in timp ce el statea ascuns in casa, ca nu cumva sa riste vreo imbolnavire.

Ma doare sufletul de oamenii care au de suferit!”, a conchis fostul primar general.

PSD: Iohannis este solidar cu victimele și familiile lor pe pârtia de schi

”Bilanţul tragediei de la “Matei Balş” creşte, din păcate, iar preşedintele Iohannis este solidar cu victimele şi familiile lor de pe pârtia de schi! Cei 6 ani de mandat ne arată, de fapt, cum schiorul prezidenţial tot face slalom printre promisiuni cu “reforma” în Sănătate, Educaţie sau Administraţie Publică şi “urmăreşte cu îngrijorare” dramele românilor câteva minute, ocazional, prin declaraţii televizate. În rest, Klaus Iohannis este perfect paralel cu viaţa semenilor săi precum schiurile sale ultimul răcnet, în timpul ultimei coborâri, la Păltiniş!”, a transmis Partidul Social Democrat.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentUn nou strigăt de ajutor către Maia Sandu. Cristian Rizea cere anularea decretului dat de Dodon
Articolul următorPSD: președintele e solidar de pe pârtie cu victimele și familiile lor