Biroul Permanent al PSD Ilfov a fost dizolvat joi, iar preşedinte interimar al organizaţiei fost numit Viorel Iordache, angajat al Primăriei Voluntari.
“A fost dizolvat Biroul permanent (al PSD Ilfov – n.r.). Am numit un alt coleg, Iordache Viorel. Îi urăm succes şi sunt ferm convins că o să se mişte foarte repede în perioada următoare”, a declarat preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului.
Decizia a fost luată în CeX după ce o publicaţie de investigaţie a arătat legăturile filialei judeţene PSD cu interlopii.