Nici n-au apărut bine că mafia a reușit să construiască o imensă piață a certificatelor digitale false referitoare la COVID-19. Poliția a intrat pe fir și, surprinzător sau nu, au descoperit mii de oameni dispuși să cumpere aceste atestate contrafăcute.

 

UE a lansat joi un certificat digital pentru Covid-19 conceput pentru a ajuta cetăţenii să călătorească în blocul celor 27 de naţiuni şi a deschide turismul de vară.

Certificatul prezintă un cod ”QR”, care indică dacă un călător a fost complet vaccinat, dacă s-a recuperat recent în urma unei infecţii Covid-19 sau a fost testat negativ.

În acest scurt timp, mai multe rețele au început să pună pe piață astfel de pașapoarte COVID contrafăcute, iar prețul unuia variază între 110 și 130 de euro. Prețul e pentru pachetul ”all inclusive”: certificat fals şi un aşa-zis flacon de vaccin

Imagine

Poliţia italiană a destructurat mai multe astfel de grupări, transmite Reuters.

Ancheta, coordonată de biroul procurorului pentru criminalitate informatică din Milano, a arătat că mii de oameni sunt gata să plătească pentru certificate false, se arată într-o declaraţie a poliţiei.

Mafia pașapoartelor COVID acționa pe aplicația Telegram și pe „dark web” și adesea cereau plata în criptomonede.

“Aproximativ 250.000 de utilizatori s-au înregistrat şi o sută au încercat să interacţioneze cu vânzătorii”, a declarat Gian Luca Berruti, şeful unităţii de fraudă cibernetică a poliţiei fiscale din Milano.

Berruti a declarat că poliţia a identificat un număr de suspecţi, dar a refuzat să dezvăluie alte detalii.

”Dorim să precizăm că oricine a fost găsit cu aceste certificate false, inclusiv cumpărătorii, riscă să fie urmărit penal pentru infracţiuni pedepsite cu până la şase ani de închisoare, cum ar fi frauda şi utilizarea documentelor false”, a spus el.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentDeclarație incendiară. Cine e omul care l-ar bate la ora actuală pe Klaus Iohannis
Articolul următorLumea banilor. Miliardarul Țiriac își ține afacerile cu sponsorizări