Viceprim-ministrul și Ministrul transporturilor Sorin Grindeanu s-a aflat sâmbătă în vizită de lucru la Brăila însoţit de ministrul Economiei, Florin Spătaru, de parlamentari şi europarlamentari PSD din Galaţi şi Brăila, dar şi de autorităţile locale din cele două oraşe alături de care a şi avut o şedinţă de lucru legată de proiectele de infrastructură din zona Brăila-Galați, cea mai mare aglomerare urbană după București.

”Împreună cu colegii mei din minister, incercăm să relocăm pentru că aici este o problemă cu utilităţile, mai ales cu Transelectrica. Vom încerca să facem relocările astfel încât să ne înscriem în termenele pe care le-aţi auzit mai devreme, cele legate de finalul anului viitor a fi dat în folosinţă. (…) CNAIR-ul, în acest moment, este o companie care are foarte mult de lucru şi care vrea să descentralizeze anumite proiecte, eu cred că aici e o zonă care poate să fie exemplu în descentralizarea anumitor proiecte şi care să se întâmple exact sub supravegherea directă a beneficiarilor”, a spus Sorin Grindeanu după vizita la şantierul Podului Suspendat de la Brăila. 

Vicepremierul a spus că Zona Galaţi-Brăila are nevoie să facă un salt din punct de vedere al dezvoltării, iar acest salt ar putea fi dat de finalizarea numeroaselor proiecte de infrastructură din zonă, podul  suspendat peste Dunăre fiind cel mai important, dar la fel de importante sunt şi drumurile de legatură Brăila-Jijila – Tulcea. Acesta a precizat că trebuie însă să se termine licitaţiile şi pentru drumurile Brăila-Buzău şi Brăila-Focşani. 

Un alt proiect important de infrastructură, pasajul de la Drajna ar trebui şi el finalizat tot la finalul anului viitor după cum s-a angajat firma care a câștigat licitația. 

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentMihai Tudose: Sorin Grindeanu a deschis calea pentru ca azi să fim la piciorul podului
Articolul următorRomânia, pe primul loc în UE la evaziunea din TVA. Ce măsuri anunță ministrul Adrian Câciu