Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, a pecetluit Alianța electorală pentru Consiliul Județean Neamț, din care fac parte ALDE şi PPU (social-liberal), în care a intrat recent şi Teodor Meleşcanu.
Ei se prezintă în faţa alegătorilor cu mesajul “pentru modernizare.”
„Tema pentru această alianță este continuitatea. Aici la Neamț, PSD împreună cu ALDE și, în viitor, împreună cu PPU (social-liberal), facem o alianță pentru a moderniza județul Neamț așa cum merită. Timp de patru ani am făcut performanță din punct de vedere administrativ, iar asta am făcut împreună”, a spus Ionel Arsene.
„Suntem oameni care ne ținem de cuvânt”, a declarat senatorul Teodor Meleșcanu, președinte interimar PPU (social-liberal) Neamț. „Pentru noi, una din marile priorități va trebui să o reprezinte zona educației”.
„Oamenii de bună-credință din Neamț știu să judece și să aprecieze. Noi mai avem multe de făcut, proiecte pentru modernizarea județului”, a spus Ion Asaftei.