Valeriu Steriu: Alegerile locale trebuie amânate! ”A plimba o ștampilă de la unul la altul, ar fi o catastrofă!”

valeriu_steriu
Amânare alegerilor locale este un subiect din ce în ce mai discutat în mediile politice. PSD a reacționat din primele zile de la debutul epidemiei COVID-19, înțelegând de la membrii săi, medici, că este nevoie de cât mai puțină expunere în public a cetățenilor, contacte rare și cu păstrarea unei distanțe de circa 2 metri.
Cea mai recentă declarație pe această temă a fost a deputatului PSD Valeriu Steriu, invitat azi la postul RFI, că alegerile locale ar trebui amânate, pentru că "a plimba o ştampilă de la unul la altul, peste două luni, ar fi o catastrofă”.
"Oficial, încă nu am avut o dezbatere pe această amânare de alegeri. La un moment dat, cu siguranţă va veni momentul în care să fixăm şi o dată, pentru că în primul rând Constituţia ne împinge spre acest lucru. Evident că cel puţin în perioada următoare este exclus să facem orice tip de alegeri. A aduna oameni în următoarele două luni în săli de vot şi a plimba o ştampilă de la unul la altul ar fi o catastrofă. Nu cred că putem discuta cel puţin până la sfârşitul lunii iulie-august de nici un fel de tip de alegeri. În primul rând, trebuie să vedem o eradicare a acestei pandemii aproape în totalitate, ca să putem relua un ciclu normal şi cu o activitate electorală normală”, a spus Valeriu Steriu, la RFI.
Deputatul crede că la alegerile locale trebuie să prioritate actualii primari şi consilieri deoarece au cea mai mare experiență în administrație. Iar într-o perioadă de criză de această experiență este nevoie.
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











