Scenariu exploziv: Ilie Bolojan ar putea rupe PNL pentru un nou partid - SURSE

Ilie Bolojan vrea să rupă PNL ca să își facă partid! Este scenariul tot mai vehiculat în ultima perioadă pe scena politică. Potrivit unor surse, tabăra rezistă din PNL ar putea să se rupă de partid și să se unească cu USR. În plus, apropiați ai lui Nicușor Dan au lansat chiar scenariul unui partid al președintelui, care să îi asigure al doilea mandat.
Ilie Bolojan vrea să rupă PNL ca să își facă partid! Este scenariul tot mai vehiculat în ultima perioadă pe scena politică. Potrivit unor surse, tabăra rezistă din PNL ar putea să se rupă de partid și să se unească cu USR. În plus, apropiați ai lui Nicușor Dan au lansat chiar scenariul unui partid al președintelui, care să îi asigure al doilea mandat.
Tot mai multe voci lansează scenariul unui nou partid condus de Ilie Bolojan. Din noua formațiune ar urma să facă parte liberali apropiați de premier, dar și membri din USR. De altfel, Ilie Bolojan a fost acuzat inclusiv de propriul partid că este mai apropiat de reziști decât de PNL.
„Vreau să știu exact relația pe care o avem cu USR, pentru că mi se pare că uneori colegi de-ai mei din conducerea PNL sunt mai apropiați de USR decât de propriul partid”, a declarat Rareș Bogdan.
Cirpian Ciucu, unul dintre liberalii apropiați de Ilie Bolojan, a negat însă scenariul.
„Eu m-am uitat la aceste partide care se înființează și care nu au aer să respire în 2-3 ani. Importanța unui partid este dată și de structura lui teritorială. Uitați-vă, Ludovic Orban nu a reușit; Traian Băsescu – toată stima. Orice alt partid de lideri, dacă vreți, de la Teodor Meleșcanu, Monica Macovei, Mircea Geoană... Nu, să faci un nou partid politic e foarte-foarte greu”, spune Ciprian Ciucu.
Se vehiculează în schimb și varianta unui partid patronat simbolic de Nicușor Dan. Scenariul a fost lansat chiar de fostul președinte, Traian Băsescu.
„Dacă cineva va reuși să facă o construcție, ar trebui să o facă Nicușor Dan, dar dânsul nu poate. Cred că are nevoie de un partid pentru al doilea mandat, dacă vrea să aibă șanse. E foarte greu. Primul mandat poți să îl câștigi ca independent, dar al doilea e foarte greu să îl câștigi ca independent”, a afirmat Traian Băsescu.
Și consilierul prezidențial Valentin Naumescu a întărit acest scenariu.
„Avem cam 2-2,5 milioane de votanți pro-occidentali reali, în carne și oase, care s-au exprimat pe 18 mai 2025 și care nu se regăsesc printre votanții partidelor actualei majorități de la București. De ce să nu se încerce și o reprezentare politică serioasă și de calitate a acestor votanți rezonabili la alegerile parlamentare, care să ajute ulterior la formarea unei majorități sănătoase pentru România? De ce să nu fie formulate oferte politice noi și pentru cei care nu au votat până acum?”, a scris Valentin Naumescu într-un editorial.
Citește și:
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
- 10:57 - România, 85% din cazurile de rujeolă din Europa. Ministrul Sănătății: „Dezinformarea este la cote alarmante”
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











