Nicușor Dan, așteptat să anunțe premierul. Consultările cu partidele, programate miercuri - SURSE

Nicușor Dan

Nicușor Dan

Publicat15 sept. 2026, 07:29
Actualizat15 sept. 2026, 07:35
SursăRealitatea PLUS

În plin val de proteste, România nu are un guvern cu puteri depline. Președintele Nicusor Dan ar putea desemna noul premier chiar mâine, spun surse Realitatea Plus. În tot acest timp, Ilie Bolojan continuă să blocheze negocierile pentru viitorul guvern. Sorin Grindeanu i-ar fi propus ca toate deciziile cruciale să se ia cu acordul PSD și PNL, însă premierul demis ar fi refuzat.

Surse politice citate de Realitatea PLUS spun că miercuri vor avea loc consultările oficiale dintre reprezentanții partidelor și președintele Nicușor Dan. Cel mai probabil, tot miercuri ar urma să fie anunțat și premierul, însă, dacă desemnarea nu va avea loc în această zi, numele celui care va conduce Guvernul ar putea fi anunțat cel târziu joi.

Decizia vine în contextul în care Nicușor Dan a anunțat că își dorește ca până la finalul acestei săptămâni România să aibă un premier. În prezent, Ilie Bolojan conduce Guvernul, deși a fost demis de Parlament.

În ceea ce privește numele viitorului premier, negocierile pentru formarea noului Guvern, dar și speculațiile continuă. Nicușor Dan a fost întrebat recent dacă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ar putea prelua funcția de prim-ministru, însă președintele nu a confirmat și nici nu a infirmat această variantă. El s-a limitat la a spune că Nazare a fost ministru și că este un ministru bun al Finanțelor.

Rămâne de văzut ce decizie va lua șeful statului. Nicușor Dan este cel care trebuie să deblocheze actuala criză politică, în condițiile în care chiar președintele a atras atenția că situația nu mai poate continua.

„Nu mai putem să rămânem în această situație de blocaj pe scena politică, pentru că sunt extrem de multe proiecte care stagnează și din această cauză”, a spus Nicușor Dan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala