Au trecut 15 ani de la semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană.
Robert Cazanciuc, şeful interimar al Senatului, adică cel de-al doilea om în
stat, a transmis un mesaj prin care spune că aşteaptă de la preşedintele Klaus
Iohannis să fie un integrator al valorilor naţionale şi europene, demonstrând
că este „conducătorul unei naţiuni puternice” în Europa.
„Astăzi se împlinesc 15 ani de când România şi Bulgaria au semnat, la
Abaţia Neumünster din Luxemburg, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Un
premiu Nobel va primi cu siguranţă cine va reuşi să transforme conceptul de
solidaritate europeană într-o realitate pe care să o perceapă şi toţi cei care
astăzi cred că în continuare funcţionează dubla măsura la nivelul Uniunii, că
resursele nu se distribuie după aceleaşi criterii, egale pentru toţi. Criza
puternică generată de noul coronavirus ne învaţă că tratatele şi atribuţiile
Uniunii Europene trebuie revăzute pentru ca instituţiile europene să aibă
atribuţii exprese care să le permită să acţioneze imediat în situaţii de
pericol pentru cetăţenii europeni şi statele Uniunii Europene”, a scris
sâmbătă Cazanciuc, pe Facebook.