PSD vrea să recâștige Lugojul

calin-dobra-728x336
Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a fost ales președinte al filialei PSD Lugoj.El a fost singurul candidat la conferința extraordinară a organizației locale, care a avut loc vineri. Principalul obiectiv al noii conduceri este recâștigarea conducerii Primăriei Lugoj la alegerile din 2024. „Pe fondul unor nemulțumiri acumulate ale cetățenilor, a unei campanii agresive împotriva PSD, la nivel național, dar și din lipsa unei strategii pe termen lung, conducerea primăriei a fost pierdută după 12 ani. Este obligatoriu să înţelegem că nu trebuie să rămânem fără reacţie, că trebuie să adaptăm mijloacele şi acţiunile politice la nevoile locuitorilor și localității. Pentru a deveni apreciată în comunitate, activitatea noastră în plan local va trebui să fie relevantă faţă de nevoile oamenilor şi adaptată specificului local. Trebuie să le transmitem oamenilor speranţe pentru viitor şi să luăm deciziile cele mai bune pentru ca ele să se împlinească, nu trebuie să ne intereseze neapărat votul, ci calitatea vieții lugojenilor. Vom primi voturi dacă vom fi aşa cum aşteaptă oamenii să fim, dacă vom reuși să construim un parteneriat real cu lugojenii. Propunem o echipă înnoită, omogenă, alcătuită atât din oameni cu experiență politică, cât și din membrii noi, tineri, care, deși nu au experiență în acest domeniu, sunt oameni care au ceva de spus în domeniul în care performează. Este o echipă alcătuită din oameni de acțiune, capabili să facă față încercărilor zilnice din orașul nostru, cu o viziune, care conţine multe reguli, măsuri şi recomandări, ştiind foarte bine că numai dacă ne propunem un proiect politic pe termen lung, vom reuşi să trecem peste momentele grele în care ne-am aflat de multe ori, pentru a recâștiga încrederea oamenilor și conducerea Primăriei Lugoj!”, a transmis Călin Dobra.
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











