PSD, despre celebra poză: Ce e obligatoriu pentru populaţie e facultativ pentru membrii guvernului

BA516653-ECA1-43D7-BD4C-9E85C003749D
Senatorul Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, spune că restricțiile, valabile şi obligatorii prin lege pentru populaţie, sunt facultative pentru membrii Guvernului, scrie Agerpres.
„Şi, o poză extrem de celebră în spaţiul public în ultimele două zile ne arată ceea ce înseamnă, de fapt, guvernul Orban, lipsă de respect faţă de lege, lipsă de respect faţă de oamenii pe care i-au obligat să stea în case, pe care-i obligă să poarte măşti, pe care-i obligă să se distanţeze social. Toate aceste lucruri care sunt valabile şi obligatorii prin lege pentru populaţie, sunt facultative pentru membrii Guvernului”, a declarat Lucian Romaşcanu, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului. El a ţinut să facă şi unele comentarii pe marginea instantaneului surprins în poză. „Domnul Orban a spus că acest lucru se întâmpla după ora 15, într-o declaraţie, după ora 17 în altă declaraţie. Nu uitaţi, probabil, niciunul dintre dumneavoastră, cum, la începutul guvernării, striga prin Palatul Victoria, la ora 21, că nu e nimeni la muncă. Probabil că munca începe după acest aperitiv, astfel încât ea să se continue până la ora 21. Şi o altă chestiune, domnul Orban a încercat să-şi dreagă imaginea sa şi a Guvernului, plătind o amendă de 3.000 de lei pentru aceste încălcări ale legii. Aş vrea doar atâta să-l întreb, până de curând, domnul Orban trăia din 3.000 de lei pe lună, ca angajat la privat. Cum sună să dai o leafă întreagă pe o amendă pentru ceea ce a făcut dumnealui ?”, a spus Romaşcanu.
El a adăugat că o poză face cât o mie de cuvinte. „Această mie de cuvinte a fost spusă de la indignare şi până la, cum să spun, umor, în spaţiul public. Lucrurile sunt foarte simple, această fotografie reprezintă de fapt şi va reprezenta în viitor şi în istorie, ceea ce a însemnat guvernul Orban pentru România”, a mai afirmat reprezentantul PSD.
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











