Parlamentarii, bombardați cu e-mailuri ca să îl susțină pe Ilie Bolojan

Mesaje de susținere pentru Ilie Bolojan
Operațiune disperată pentru salvarea premierului înainte de moțiune.
Au mai rămas doar câteva zile până la votul pentru moțiunea de cenzură, iar parlamentarii sunt vizați de un val de mesaje trimise pe email, în care li se cere să îl susțină pe premierul Ilie Bolojan și să voteze împotriva acestui demers.
Conținutul acestor mesaje este, în multe cazuri, foarte asemănător, cu formulări aproape identice. În textele primite de politicieni se regăsesc aceleași idei: dorința românilor de a rămâne în țară, de a avea un trai decent și de a nu fi alungați prin deciziile politice.
Sunt mesaje care pun accent pe stabilitate și pe continuarea actualei direcții, însă repetiția lor aproape literă cu literă sugerează o acțiune foarte bine pusă la punct, nu reacții spontane venite din partea unor cetățeni diferiți. Momentul în care apar aceste mesaje nu este întâmplător. Ele vin exact înainte de votul decisiv din Parlament, ceea ce indică o încercare de a pune presiune pe aleși și de a le influența decizia.
Cum arată unul dintre mesajele trimise parlamentarilor
„Scrisoare de la un cetățean român
Stimate deputat PSD,
Sunt un cetățean, ca și tine, al aceleiași țări, de care îmi pasă și din care nu vreau să plec. Doresc să pot trăi cinstit, să îmi cresc copiii și să îmi plătesc taxele cinstit. Nu mai vreau să alerg prin aeroporturi, pentru locuri de muncă îndoielnice. Vreau să trăiesc și să muncesc în țara mea. Te rog, nu mă alunga din ea prin votul tău. Nu mă alunga pactizând cu extremiștii și distrugând tot ce am construit, cu toții, cu greu, din 2007 încoace. Da, este un moment greu, iar consecințele le suport în primul rând eu, omul simplu, le suportă copiii mei și părinții mei bătrâni și bolnavi. Am început să ieșim din faliment, prin sacrificiul meu și al altora ca mine, te rog, nu ne împinge la loc în prăpastie! Mi-am pus speranțele în PSD, atunci când a acceptat să facă parte dintr-o coaliție pro-europeană, atunci când a militat pentru intrarea României în UE și în NATO. Îmi place să cred că adevăratul PSD este pro-european. Nu schimba mersul istoriei și nu mă forța să plec din țara mea.
NU VOTA MOȚIUNEA DE CENZURĂ!”




Citește și:
- 16:39 - Cristoiu, val de ironii la adresa manifestațiilor pentru Bolojan: „Patria este în primejdie!”
- 09:11 - Paradoxul de la șantierul Damen Mangalia: deși este în faliment, trebuie să construiască nave de 1 miliard de euro pentru MApN
- 09:00 - Nota de plată a austerității lui Bolojan. Tăierile din ultimele 10 luni care au distrus economia țării
- 23:30 - Donații controversate pe lista sponsorilor USR: cine este bărbatul cercetat de DIICOT care a livrat bani partidului lui Dominic Fritz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














