Omul lui Marcel Ciolacu de la “Dezvoltare” va coordona un program de 50 de miliarde de lei

Marcel Alexandru Stoica
PSD are cei mai mulți aleși locali. Acum, va avea și omul care va coordona împărțirea banilor din Programul Anghel Saligny, în valoare de 50 de miliarde de lei. El provine din organizația PSD Buzău, controlată de liderul partidului Marcel Ciolacu..Secretarul de stat Marcel Alexandru Stoica va coordona implementarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, precum şi Direcţia achiziţii din Ministerul Dezvoltării, arată un ordin de ministru semnat miercuri de Cseke Attila.Marcel Stoica a fost susţinut pentru funcţia de secretar de stat de PSD Buzău, organizație din care face parte şi şeful PSD, Marcel Ciolacu.A fost numit ca secretar de stat la Dezvoltare în luna ianuarie 2022. El era până atunci administrator al judeţului Buzău.Fondurile din Programul Naţional „Anghel Saligny” pot fi folosite pentru proiecte de alimentare cu apă și stații de tratare a apei, sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumuri publice județene, interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților; poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, sisteme de distribuție a gazelor naturale și racordul la sistemul de transport al gazelor naturale, care au autorizație de construire valabilă.3.100 de unităţi administrativ-teritoriale au depus proiecte pentru a fi finanţate, dinte-un total de 3.181 de UAT-uri.Valoarea totală a proiectelor depuse este de circa 137 de miliarde de lei, în timp ce suma totală pentru noul PNDL este de doar 50 de miliarde de lei. PSD are cei mai mulți primari din țară.Probabil va fi scandal cu primarii care nu-și vor vedea finanțate proiectele.
Citește și:
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











