Nicușor Halici a reușit să promoveze o lege importantă pentru agricultură

„Inițiativa PSD sprijină dezvoltarea satului românesc, a micilor producători tradiționali care-și pot valorifica mai bine produsele de calitate pe care le obțin cu multă trudă și pricepere din cultivarea pământului sau creșterea animalelor. Efectiv legea răspunde nevoilor micilor fermieri care își doresc să se asocieze într-un sistem cooperatist; cooperativele agricole care-i vor reuni, vor prelua producția disponibilă, o vor sorta, ambala și valorifica“, a precizat deputatul Nicușor Halici.Acesta a precizat că pentru înființarea cooperativelor, legea acordă facilități precum:- Scutirea de la plata impozitului pe profit pentru primii 5 ani de la intrarea în producţie, pentru cele nou înfiinţate și pentru 5 ani de la intrarea în vigoare a legii pentru cele deja înfiinţate;- Scutirea de la plata impozitului pe profit pentru cooperativele de achiziţii şi vânzări, de procesarea produselor agricole, manufacturare şi mică industrie agricolă şi de exploataţii şi gestionare a terenurilor silvice, piscicole şi a efectivelor de animale pentru primii 5 ani de la intrarea în producţie, pentru cele nou înfiinţate și timp de 5 ani de la intrarea în vigoare a legii pentru cele deja înfiinţate, care au realizat în anul precedent o cifră de afaceri anuală de până la 3 milioane de euro;- Scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice, microîntreprinderi şi de la plata impozitului pe norma de venit pentru persoanele fizice, PFA, II, IF pentru producția valorificată prin/către întreprindere;- Scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe arendă, dacă terenul este luat în arendă de către cooperativă;- Scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri utilizate pentru obţinerea producţiei agricole valorificate prin/către cooperativă, cu condiţia valorificării a 50% din producţia finală prin/către cooperative.În condiţiile în care cooperativa se lichidează într-o perioadă mai scurtă de 5 ani, pentru sumele respective acordate se recalculează impozitul pe profit şi se percep creanţe fiscale accesorii, conform prevederilor Codului fiscal. „Am promis ne ținem de cuvânt, am adoptat inițiativa legislativă privind cooperația agricolă, iar elementul de bază care poate salva satul românesc este gospodăria țărănească, organizată și condusă de țăranul gospodar. Prin această inițiativă legislativă punem în valoare munca țăranului român, care va putea să-și valorifice pe deplin produsele de calitate pe care le produce, prin intermediul cooperativei”, a precizat președintele interimar al PSD Vrancea, deputatulNicușor Halici, potrivit monitoruldevrancea.ro.
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











