Moțiunea va fi votată luni. Jurnalista Anca Alexandrescu știe dacă trece sau nu

8DE24496-2F85-4B59-BD9F-8D4E9E187DF3
Moțiunea de cenzură se apropie, deși de mai mult timp PSD amenință cu ea. Săptămâna viitoare, luni, se va vota și se știe deja care va fi rezultatul. „Pentru că voturile sunt negociate”, a explicat jurnalista Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus, imediat după conferința președintelui de la Palatul Victoria.
Anca Alexandrescu știe deja care va fi votul majoritar
„Am mai spus că a fost un timing greșit al PSD-ului, pentru că au tot anunțat-o (n. moțiunea) două luni. E ok ca președintele României să facă astfel de declarații săptămânal, așa fac toți liderii europeni. Însă cetățenii sunt mai interesați de începutul anului școlar decât de alegeri. Despre alegeri trebuia să vorbească premierul.”, a comentat jurnalista.
„Moțiunea de cenzură este un exercițiu democratic, nu poate fi făcut în bătaie de joc. Mi-e greu să cred că PSD își dorește guvernarea acum, deși sunt destul de convinsă că moțiunea va trece. Am informații din interior, evident. Cred că se vor aduna voturile necesare. (…) Va conta scorul cu care va trece moțiunea. Voturile se negociază.”, a explicat jurnalista.
Apoi a criticat subtil măsura guvernului de a redeschide HoReCa fără a avea opinia tuturor specialiștilor:
„Faptul că am citit declarația lui Raed Arafat, care spunea că nu recomandă deschiderea restaurantelor și cred că e o voce de ascultat. Am văzut prognoza meteo pe luna septembrie, va fi ca de vară, deci se mai putea trage de timp. Sper să nu fie o decizie greșită”, a mai spus Anca Alexandrescu.
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











