Deputatul PSD Mihai Fifor spune că partidul său nu va decide dacă votează viitorul Guvern doar după numele premierului desemnat. Decisiv va fi programul cu care Luca Niculescu vine în Parlament. Mai ales, spune Fifor, contează dacă acesta continuă sau nu măsurile pe care PSD le asociază guvernării lui Ilie Bolojan.
Fifor spune că înaintea votului din Parlament, Luca Niculescu trebuie să răspundă clar la o întrebare: va continua politica de austeritate sau va schimba direcția. Poziția vine în timp ce Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern, iar PSD urmează să decidă dacă îi acordă sau nu voturile necesare.
„Întrebarea pe care trebuie să o lămurească Luca Niculescu înainte de votul din Parlament este una foarte simplă: vrea să administreze mai departe austeritatea lui Bolojan sau este pregătit să schimbe direcția? PSD are obligația să se asigure, în numele românilor pe care îi reprezintă, că această schimbare nu va fi una de decor. Că va exista o schimbare reală de paradigmă de guvernare, de priorități și, mai ales, de felul în care statul se raportează la propriii cetățeni”, a scris Mihai Fifor.
Fifor: Decisiv va fi programul cu care Niculescu vine în Parlament
Deputatul PSD spune că Luca Niculescu nu are în spate votul popular de care s-ar fi bucurat un premier politic precum Sorin Grindeanu, reprezentant al partidului care a primit cele mai multe voturi. În opinia sa, această legitimitate contează într-un moment în care viitorul premier trebuie să găsească o majoritate și să obțină votul Parlamentului.
Fifor precizează însă că îl cunoaște pe Luca Niculescu și că a colaborat cu acesta în perioada în care era ambasador al României la Paris. Îl descrie drept un om foarte bine pregătit și un bun cunoscător al relațiilor externe, dar insistă că discuția nu trebuie să se oprească la calitățile personale ale premierului desemnat.
„Îl cunosc pe Luca Niculescu. Am colaborat cu el în perioada în care era ambasador al României la Paris. Este un om extrem de pregătit, rafinat, un foarte bun cunoscător al relațiilor externe. Și spun toate acestea tocmai pentru că nu despre omul Luca Niculescu este vorba acum”, a transmis deputatul PSD.
Social-democratul spune că miza reală este capacitatea lui Niculescu de a strânge o majoritate parlamentară și de a veni cu un program care să schimbe direcția actuală. „Este vorba despre cel desemnat să își asume una dintre cele mai grele responsabilități ale momentului: identificarea unei majorități parlamentare și repunerea României pe linia de plutire. Decisiv va fi programul cu care candidatul desemnat vine în fața Parlamentului”, a adăugat acesta.
PSD nu vrea „aceleași politici prezentate de altcineva”
Mihai Fifor avertizează că PSD nu va susține un Guvern care continuă, sub o altă formulă, politicile aplicate în perioada lui Ilie Bolojan. Deputatul spune că social-democrații nu pot vota o nouă rundă de austeritate în care costurile să fie suportate din nou de pensionari, salariați, familii și mediul privat.
„Nu putem susține încă o rundă de austeritate în care nota de plată pentru greșelile statului este trimisă, din nou, către pensionari, salariați, familii și mediul privat”, a scris Fifor, explicând astfel una dintre principalele condiții pe care PSD le pune înaintea votului pentru viitorul Executiv.
Deputatul amintește că PSD a votat pentru plecarea lui Ilie Bolojan tocmai pentru că partidul considera necesară schimbarea direcției de guvernare și că, ulterior, a respins și Guvernul Mureșan. Din acest motiv, Fifor spune că social-democrații nu ar putea accepta acum aceleași măsuri doar pentru că sunt prezentate de un alt premier.
„Am votat pentru plecarea lui Ilie Bolojan tocmai pentru că România avea uriașă nevoie de schimbarea acestei direcții. Am respins guvernul Mureșan din același motiv. Ar fi absurd ca acum să acceptăm aceleași politici doar pentru că sunt prezentate de altcineva”, a mai transmis Mihai Fifor.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-psd-2026