Liderul PSD Iași, după audierea lui Ilie Bolojan la DNA: „Oficial, e martor într-o afacere urât mirositoare cu șpăgi de sute de mii de euro”

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan

Scris de Daniel Onescu Publicat: 2 oct. 2026, 14:59

Deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași, a reacționat după ce premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri, ca martor, la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. „Oficial, e martor într-o afacere urât mirositoare cu șpăgi de sute de mii de euro”, a declarat Cojocaru. Bolojan a fost chemat la DNA ca martor. Până acum, nu a fost acuzat de nicio faptă în acest dosar.

În mesajul postat pe Facebook, Cojocaru a scris că ”acesta-i PNL-ul integru şi reformator pe care-l tot clamează Ilie Bolojan”.

”Şmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iaşi. Ba martori, ba suspecţi, ba inculpaţi, mulţi cu condamnări finale. Astăzi, însuşi preşedintele PNL România şi premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în faţa anchetatorilor ieşeni. Oficial, e martor într-o afacere urât mirositoare cu şpăgi de sute de mii de euro. În loc să facă administraţie pentru oameni, mai marii PNL dau cu subsemnatul în faţa procurorilor DNA, în răsunătoare scandaluri de corupţie”, a afirmat şeful social-democraţilor ieşeni, Bogdan Cojocaru.

Premierul demis Ilie Bolojan a ajuns, vineri dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat aproape două ore în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, care în 23 septembrie 2025 a fost în audienţă în biroul său.

Bogos este acuzat de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă.

În acest dosar este urmărită penal şi Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului.

Premierul demis a refuzat să facă declarații.

”Premierul Ilie Bolojan a fost audiat astăzi în calitate de martor la DNA Iaşi în dosarul cu numarul 44/12/P/2024/d1. Audierea s-a referit la circumstanţele audienţei acordate de premierul Ilie Bolojan omului de afaceri Fănel Bogos. Premierul a făcut toate precizările solicitate şi pe care, de altfel, le-a comunicat şi public de fiecare dată când a fost întrebat despre acest subiect”, a transmis Guvernul, la finalul audierilor.

La plecare, Ilie Bolojan a fost huiduit şi i s-a strigat ”Trădătorule”, de către grupul de contestatari care l-a întâmpinat cu scandări şi la venirea la sediul DNA Iaşi.

Premierul Bolojan a povestit într-o emisiune la Digi24 detaliile întâlnirii de la Guvern, cu liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu şi cu omul de afaceri Fănel Bogos. El a spus că la întâlnirea care a durat aproximativ un sfert de oră omul de afaceri i-a prezentat problemele pe care le are din partea autorităţilor statului, iar el a avut "un uşor trac", pentru că acesta a prezentat şi aspecte ce nu sunt strict de zona politică, în condiţiile în care fusese informat iniţial că la întrevedere se vor discuta exclusiv probleme politice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

Actualitate

Mai multe știri din Politica Interna - nationala