Front comun european pentru Danemarca: liderii UE resping pretențiile lui Trump asupra Groenlandei

Front comun european pentru Danemarca: liderii UE resping pretențiile lui Trump asupra Groenlandei
Liderii UE resping pretențiile lui Trump asupra Groenlandei
Mai mulți lideri europeni de prim rang și-au exprimat marți sprijinul ferm pentru Danemarca, într-o declarație comună prin care resping revendicarea Groenlandei de către președintele american Donald Trump.
Documentul este semnat de președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierii Giorgia Meloni (Italia), Donald Tusk (Polonia), Pedro Sánchez (Spania), Keir Starmer (Marea Britanie), precum și de premierul danez Mette Frederiksen, potrivit AFP.
În textul declarației, liderii europeni subliniază că statutul Groenlandei este o chestiune care ține exclusiv de Danemarca și de teritoriul autonom. ”Danemarcei şi Groenlandei şi numai lor le revine să decidă în probleme legate de Danemarca şi Groenlanda”, afirmă aceștia.
Semnatarii amintesc faptul că Regatul Danemarcei este membru NATO, la fel ca Statele Unite, și că între Copenhaga și Washington există deja acorduri solide de apărare. În acest context, securitatea regiunii arctice trebuie abordată în mod coordonat, în cadrul alianței.
”Regatul Danemarcei, inclusiv Groenlanda, face parte din NATO. Securitatea în Arctica trebuie, aşadar să fie asigurată în mod colectiv, în cooperare cu aliaţii NATO, inclusiv Statele Unite”, se arată în declarația comună publicată de Cancelaria germană.
Liderii europeni atrag atenția că orice cooperare în domeniul securității trebuie să respecte regulile fundamentale ale dreptului internațional și principiile consacrate de Carta ONU.
Președintele Emmanuel Macron, cancelarul Friedrich Merz, premierii Giorgia Meloni, Donald Tusk, Pedro Sánchez, Keir Starmer și Mette Frederiksen cer ca această cooperare să se bazeze pe ”principiile Chartei ONU, şi anume suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor”.
Citește și:
- 17:41 - Crin Antonescu îi ia apărarea lui Nicușor Dan: „Nu-l alegi președinte pe unul ca să-l subestimezi. A avut curajul să piuie”
- 17:37 - Bolojan fuge din nou de jurnaliști și se enervează când i se pun întrebări incomode – VIDEO
- 15:39 - Guvernul recunoaște oficial că România poate pierde bani din PNRR- ANALIZĂ
- 14:51 - Gabriela Firea: ”Viitorul copiilor noștri nu poate fi construit cu jumătăți de măsură”
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














