Corneliu Ștefan anunță că au dispărut tensiunile din PSD Dâmbovița

Realitatea din PSD, invitat: CORNELIU ȘTEFAN, Președinte PSD Dâmbovița
Într-o postare pe pagina sa de socializare, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță că animozitățile din cadrul filialei județene au dispărut odată cu alegerile locale.Încheiem astăzi un an dificil, un an plin de provocări, atât din punct de vedere politic, dar și administrativ.A fost pentru prima dată în istoria acestei organizații când, în competiția internă, erau înscrise două echipe, a spus actualul președinte al Consiliului Județean.“Alături de Titus Corlăţean și Daniel Cristian Stan, împreună cu o echipă puternică de parlamentari și vicepreședinți, primari, consilieri locali și județeni, am câștigat alegerile din cadrul organizației, schimbarea fiind cerută de membrii partidului, dar și de dâmbovițenii care nu se mai simțeau reprezentanți de PSD Dâmboviţa.Forța dată organizaţiei de transformările petrecute la începutul acestui an s-a putut vedea cel mai bine în alegerile locale din luna septembrie. PSD Dâmboviţa a câștigat 63 de primării, majoritatea în Consiliul Județean Dâmbovița, dar și funcția de președinte al acestuia. Rezultatele din septembrie ne-au poziționat pe locul 3 în Regiunea Sud-Muntenia.Alegerile parlamentare aveau să ne confirme că PSD Dâmboviţa este pe drumul cel bun. Datorită proiectelor noastre, organizația s-a situat pe locul 4 la nivel național ca procente obținute, iar în Parlamentul României, Dâmboviţa are o echipă a PSD compusă din 4 deputați și un senator.Totul se datorează muncii de echipă, iar noi, anul acesta, am demonstrat că suntem alături de dâmbovițeni! Toate propunerile și proiectele noastre au ca fundament nevoile reale ale oamenilor”, a conchis liderul dâmbovițean al PSD.Corneliu Ștefan este unul dintre cei mai tineri președinți de Consiliu Județean.
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











