Clotilde Armand îi ia tomograful lui Adrian Streinu-Cercel

A8A811B2-21E9-4BC4-94BF-4E746EC808FB
Containerul cu computerul tomograf, de mare rezoluţie, închiriat de Primăria Sectorului 1 Spitalului de Boli Infecţioase “Matei Balş”, la începutul pandemiei, va fi luat de Clotilde Armand. Ar fi prima acţiune politică a primarului sectorului 1, Adrian Streinu-Cercel, directorul spitalului, fiind candidat pe lista parlamentară a PSD Bucureşti. Potrivit surselor Antenei 3 ar vrea să-l mute la un Centru de Sănătate din subordinea Primăriei, unde se testează doar câteva persoane pe săptămână. Utilitatea containerului CT achiziţionat de Primăria Sectorului 1 şi folosit la Matei Balş, cel mai mare Institut Naţional de Boli Infecţioase din ţară, în diagnosticarea rapidă a pacienţilor cu COVID, nu poate fi pusă la îndoială. Zilnic, medicii consultă zeci de bolnavi în cazul cărora examenul CT evidenţiază leziuni specifice infecţiei cu COVID, iar pacienţii primesc imediat tratament de specialitate, mai scrie Antena 3. „El a fost achiziţionat de Primăria Sectorului 1, prin unitatea sa medicală Caraiman, s-a încheiat un contract de comodat până la 30 decembrie cu Institutul Matei Balş, au considerat că aici îi este locul. Nevoia era aici, unde mii de oameni vin zilnic din toata ţara”, a declarat, Livia Gomes, directoarea Centrului Caraiman.
Citește și:
- 07:20 - Un deputat AUR a murit de Paști. „Vom fi mai săraci fără el”
- 13:56 - Premierul Ilie Bolojan a fost la biserica din Sînmartin, în noaptea de Înviere - FOTO GALERIE
- 13:50 - Ion Cristoiu: Este clar că PSD va reuși răsturnarea lui Ilie Bolojan. Românii deja se gândesc la alegeri - VIDEO
- 13:45 - Georgiana Teodorescu (AUR): „Parlamentarii PSD ar trebui să voteze moțiunea de cenzură, ținând cont de vocea poporului”
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











