CHECK-IN. Bucureștenii respiră aer din ce în ce mai poluat

Principalele cauze ale poluarii atmosferice în București sunt traficul rutier cu peste 2 milioane de mașini aflate zilnic pe străzile Capitalei
Bucureștenii respiră aer mai poluat decât în Bangladesh. Sondele care verifică periodic cantitățile de pulberi și gaze toxice din aer detecteză aproape săptămânal depășiri ale normelor în vigoare. Ce e de făcut și cine ar trebui să se sesizeze ne spune Ana Maria Păcuraru, la Check-in.
Platforma pentru măsurarea calităţii aerului din Bucureşti Aerlive.ro a indicat la începutul săptămânii un nivel „foarte ridicat” al poluării, în special în zonele Piaţa Sudului, Libertăţii, Băneasa Nord și Romexpo. În toate aceste zone s-a atins nivelul roșu. Pe lângă zonele menţionate, întreaga parte centrală a Capitalei s-a apropiat de valorile maxime în privința concentrației de particule periculoase pentru sănătatea populației.
Ultima poluare majora în Capitală a avut lor în noaptea de Crăciun. În Otopeni, indicele de calitate a aerului a ajuns la 173, în timp ce media poluarii din Bangladesh, cea mai poluată ţară din lume, a fost în 2019 de 165. Bucureștenii știu că stau într-unul dintre cele mai poluate orașe din lume.
Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa și se află în proces de infringement cu Comisia Europeană pentru depășiri constante ale cantităților de particule fine în mișcare aflate în aer (PM10, PM2,5), dar și pentru incapacitatea de a monitoriza calitatea aerului conform legii.
Principalele cauze ale poluarii atmosferice în București sunt traficul rutier cu peste 2 milioane de mașini aflate zilnic pe străzile Capitalei, șantierele ce nu respectă normele de poluare și lipsa acută a spațiilor verzi. Bucurestiul a devenit cea mai aglomerata si poluată capitala europeana. Una dintre cauze este lipsa unui serviciu de transport public de calitate dar și lipsa unei șosele de centură funcționale.
Astăzi, este mai rentabil să traversezi orașul decât să alegi ruta ocolitoare cârpită și extrem de aglomerată. O altă cauză este numărul mare de rable de pe șosele. 2017 a fost anul cu cele mai multe mașini second-hand înmatriculate vreodată, peste 520 000. A fost totodată și anul eliminării timbrului de mediu.
Efectele incompetenței autorităților de a găsi soluții legislative se simt în numărul mare de decese. Poluarea aerului omoara de 10 ori mai multi romani decat accidentele rutiere, potrivit datelor de la Agenția Europeană de mediu.
Ana Maria Păcuraru dau Check In pe harta problemelor pe care autoritățile nu le văd sau nu vor să le vadă. Poate așa vor ști măcar de unde să se apuce. Dacă aveți sugestii, scrieți-ne pe adresa martorocular@realitatea.net și ne vom deplasa să semnalăm problema celor care trebuie să găsească solutiile.
Sursa: realitatea.net
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











