Camera Deputaților începe analiza proiectelor pentru reducerea numărului de parlamentari la 300

Plenul Camerei Deputatilor

Plenul Camerei Deputatilor

Publicat9 sept. 2026, 16:22
SursăRealitatea.net

Camera Deputaților începe analiza proiectelor pentru reducerea numărului de parlamentari, după ce Biroul permanent a acceptat constituirea unui grup de lucru care să examineze cele două propuneri aflate deja în dezbatere. Demersul vine în contextul presiunilor politice pentru aplicarea rezultatului referendumului din 2009 și pentru stabilirea unui cadru unitar privind reducerea parlamentarilor la 300.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act, miercuri, de o solicitare înaintată de Comisia juridică, de disciplină și imunități privind constituirea unui grup de lucru care să analizeze proiectele legislative referitoare la reducerea numărului de parlamentari.

În prezent, legislativul este format din 465 de parlamentari - 330 deputați si 135 senatori.

Două proiecte pe agenda de lucru a parlamentarilor

Comisia va fi alcătuit din 15 deputați, în funcție de ponderea parlamentară a partidelor pe care le reprezintă, iar grupurile parlamentare au termen până săptămâna viitoare să înainteze liste de nume propuse.

Marți, 8 septembrie 2026, Comisia juridică a decis, cu majoritate de voturi, formularea unei solicitări către Biroul permanent în vederea constituirii unui grup de lucru comun, cu reprezentarea tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv a deputaților neafiliați, pentru analiza proiectelor PL-x 296/2023 și PL-x 454/2025, care vizează reducerea numărului de parlamentari.

Când a apărut ideea reducerii numarului de parlamentari?

Tema celor 300 de parlamentari își are originea în referendumul consultativ din 22 noiembrie 2009, convocat de președintele Traian Băsescu.

Românii au votat masiv în favoarea reducerii numărului de parlamentari la maximum 300 (88,84% DA). Referendumul a fost validat, cu o prezență de 50,95% (vezi sursa). Deși valid, referendumul a fost consultativ, iar decizia nu a fost implementată.

Analizele politice arată că reducerea la 300 ar implica o restructurare profundă a reprezentării, a normei de reprezentare și a circumscripțiilor electorale, afectând inclusiv minoritățile naționale.

O analiză Europa Liberă nota că aplicarea reducerii la 300 ar micșora actualul Parlament (465 de membri) cu aproximativ o treime, cu efecte majore asupra tuturor partidelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala