Varianta PSD pentru PNRR: fiecare EURO, o rată de multiplicare între 2,5 și 4,3 Euro

pnrr 21
PSD are o altă viziune asupra Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La fiecare EURO, absorbit din fondurile europene, acesta trebuie să producă între 2,5 și 4,3 Euro, în termen de patru ani. Viziunea a fost exprimată ieri de Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al partidului.PSD vede diferit decât actualii guvernanți utilizarea acestor bani nerambursabili. Specialiștii social-democrați consideră că pentru o rată bună de multiplicare ar trebui sporite exporturile și reduse importurile, astfel încât balanța comercială a României să nu mai fie negativă.Purtătorul de cuvânt al PSD a mai garantat că dacă s-ar stimula programul “FABRICAT ÎN ROMÂNIA,” România ar putea avea o creștere constantă a PIB și s-ar ajunge în patru ani la la paritatea puterii de cumpărare la 85% din media Uniunii Europene. "În varianta pe care o propune PSD, mumărul mediu de salariaţi ar putea să crească cu 413.000 în perioada 2022 - 2026, am putea mări viteza de convergenţă reală a PIB-ului pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare la 85% din media Uniunii Europene şi am putea reduce numărul de persoane aflate în deprivare materială severă cu 2 milioane până la sfârşitul anului 2026 şi reduce cu 35% decalajele de dezvoltare dintre regiunile din România. Acestea ar trebui să fie ţintele pe care ni le propunem având banii europeni împrumutaţi şi cei din granturi şi pe care nu le-am văzut în varianta propusă de Guvern. Nu ştim ce ţinte urmăresc", a spus Oprea, într-o conferinţă de presă.
Citește și:
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 22:27 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 21:59 - Dan Tanasă: „Nicușor Dan a ales să găzduiască o conferință având ca scop reprimarea liberei exprimări și instigarea împotriva opoziției democratice”
- 21:56 - George Simion, reacție acidă după acuzațiile de dezinformare: ”Românii au văzut cine a intoxicat spațiul public”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














