Varianta PSD de îngheţare a ratelor la credite

Ciolacu: “Venim foarte curând cu impozitarea pensiilor speciale”. Ce spune despre anticipate
Dacă Guvernul PNL doreşte să scutească românii până la sfârşitul anului de plata ratelor la credite, prin Ordonanţa de Urgenţă nepublicată încă, PSD îşi propune să aducă o serie de modificări de substanţă.
În varianta PNL, creditorii vor plăti dobândă la dobândă, eşalonat până la maturitatea credittului, PSD vrea să treacă pârleazul nu numai persoanele fizice ci şi companiile, cu un “îngheţ” al dobânzilor pe perioada de neplată.
PSD vrea ca băncile să suporte integral costul amânării ratelor - acestea nu vor primi nici garanții de stat pentru dobânzile amânate, așa cum propune PNL pentru împrumuturile iptoecare.
Dacă Ordonanţa liberală propunea un termen de graţie până la 31 decembrie 2020, PSD, până în septembrie, dar cu condiţii mult mai puţin împovărătoare pentru debitori.
Săptămâna trecută liderii principalului partid de opoziţie vorbeau despre îngheţarea ratelor, atât pentru persoanele juridice, cât şi pentru cele fizice, pe timp de un an, printr-un proiect de lege.
Acum, vorbesc despre luna septembrie a acestui an, ca limită de neplată a ratelor, prin modificarea OUG. Încă nu e clar, până când vor fi păsuiţi românii.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, explică despre ce este vorba: „Săptămâna aceasta vom trece prin Parlament o lege care va oferi celor care au rate o amânare până la sfârșitul lui septembrie. Și fără să plătească dobânzi la dobânzi, cum vrea #CituLucruriFantastice”.
Senatorul PSD Șerban Nicolae, care este și președintele Comisiei juridice, vrea să introducă un amendament substanţial. Doreşte să suspende și executările silite sau propririle de orice fel. Parlamentarul PSD gândeşte că tratamentul trebuie să fie unitar. Dacă obligația de plată a ratelor scadente se suspendă, se impune ca și executarea popririlor să se suspende. Altfel, cei cu conturile poprite sunt în situația să-și achite obligațiile instituite chiar și în condițiile speciale ale stării de urgență. Aceeași rațiune trebuie să se aplice și în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și imobile. În fapt, nu este altceva decât o justă distribuire a efectelor stării de urgență și crizei între creditori și debitori, susţine Şerban Nicolae în motivarea amendamentului.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











