Traian Băsescu se înscrie în cursa pentru Bucureşti

Miron Mitrea i a dat un 4 lui Traian Basescu
Aseară, după mesajul lui Eugen Tomac, “mergem înainte cu Băsescu,” toţi apropiaţii au înţeles că fostul preşedinte intră în cursa electorală. De altfel, el a şi declarat că bătălia o va duce cu Gabriela Firea, nu cu Nicuşor Dan.
"În atenţia tuturor colegilor şi susţinătorilor PMP! Vă invităm să ne susţineţi în campania de strângere de semnături pentru viitorul Primar General al Municipiului Bucureşti! Cu Băsescu înainte! Toţi pentru Bucureşti!", a scris Tomac, pe Facebook.
Conform sondajelor interne ale PMP, Traian Băsescu ar fi cotat cu 16% din încrederea electoratului bucureştean. În anul 2.000, a avut mai puţin de 7% când a intrat în competiţie şi a câştigat, dar având un Consiliu General ostil.
Conform aprecierilor analiştilor, Traian Băsescu va smulge părţi consistente din electoratul lui Nicuşor Dan, care de altfel a şi recunoscut că va avea o problemă în cazul în care Băsescu se înscrie în competiţia electorală.
Decizia de a candida a fost luată în urma refuzului PNL de a chema la negocierile pentru formarea alianţei dreptei pro-europene şi PMP.
Lideri ai PMP susţin că interesul PNL era să nu facă pragul electoral, pentru a putea fi absorbit ulterior.
Citește și:
- 12:11 - Realitatea Plus, dată ca exemplu de dezinformare, fără nicio probă. Postul TV solicită public dovezile
- 11:12 - SURSE: Alexandru Nazare, audiat la DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID
- 08:28 - Kelemen Hunor, despre posibila nominalizare a lui Eugen Tomac în funcţia de premier:”Din punct de vedere politic e cam interesant”
- 08:27 - Luis Lazarus acuză un plan secret care îi leagă pe Nicușor Dan, Traian Băsescu, Eugen Tomac și Sebastian Ghiță
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














