Stelian Nistor, Supremul Mare Comandor al Ritului Scoțian, a fost dat afară din Masonerie

274C0B39-8A6E-4B96-9E17-E6A8B5CE239C
Stelian Nistor, actorul devenit șef al Supremului Consiliu de Grad 33 și Ultim a Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România, nu mai este mason în Marea Lojă Națională din România, singura entitate masonică regulară care funcționează pe teritoriul României.
Decizia, consființită printr-un decret al Marelui Maestru al MLNR din 4 iunie 2020, nu mai poate fi atacată la nici o instanță masonică.
Stelian Nistor, care până în 21 aprilie a fost Suprem Mare Comandor al Ritului Scoțian, a fost deferit Tribunalului Masonic pentru mai multe fapte care aduceau încălcări Constituției și Regulamentului MLNR. Aici trebuie spus că ”procesele” masonice nu judecă fapte care țin de latura penală sau civilă, ci sunt niște instanțe morale care cântăresc abaterile de la regulile Ordinului. Cea mai gravă pedeapsă care i se poate aplica unui mason este ”arderea între coloane” care, deși sună înspăimântător, înseamnă excluderea din Ordin a celui găsit vinovat. Adică el nu mai poate avea activități masonice în jurisdicția organizației care a decis arderea între coloane. Normal, decizia are efecte și asupra participării la riturile de perfecție.
Stelian Nistor a fost acuzat de mai multe încălcări ale regulamentelor și constituției, de la primirea la ținutele sale a unor ne-masoni până la periclitarea relațiilor dintre masoneriile din România și Moldova.
Pe 7 mai, Tribunalul Masonic s-a reunit să judece cauza. Stelian Nistor a fost reprezentat de un avocat ales de tribunal, deși inițial își alesese unul.
Decizia luată în unanimitate a fost de ardere între coloane.
A urmat apelul, judecat la Curtea Superioară de Justiție Masonică. Pe 3 iunie, cei nouă judecători au decis, tot în unanimitate, menținerea hotărîrii de ardere între coloane.
Decretul spune că Stelian Nistor va fi exclus definitiv din Loja Isaac Newton și implicit din MLNR.
Citește și:
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 19:06 - Kelemen Hunor pune sub semnul întrebării varianta unui guvern tehnocrat: „Toată lumea va fi în opoziție”
- 12:48 - Kelemen Hunor despre viitorul premier: Pe Tomac îl cunosc bine dar e drum lung până să spun cum vom vota
- 12:43 - Decizia întârzie la Cotroceni. SURSE: Discuții pe ultima sută de metri între Nicușor Dan și partide: cum se poziționează PSD și PNL LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News













