Șoc în PSD: Constantin Toma demisionează din funcțiile de conducere

Constantin Toma
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat marți, că a demisionat din cele două funcții de conducere pe care le deținea în Partidul Social Democrat.
În mesajul adresat buzoienilor, Constantin Toma afirmă că hotărârea de a renunța la funcțiile de conducere a fost influențată de voturile exprimate de o parte dintre consilierii PSD în ultimele două ședințe ale Consiliului Local Municipal Buzău.
„În ultimele două ședințe ale Consiliului Local Municipal Buzău, o parte importantă din consilierii PSD au votat împotriva unor proiecte inițiate de mine, ca primar”, a transmis Constantin Toma.
Edilul amintește că pe 5 iunie se împlinesc 10 ani de când a fost ales pentru prima dată primar și susține că, în această perioadă, a urmărit să promoveze proiecte care să răspundă așteptărilor comunității locale.
„Pe 5 iunie se fac 10 ani de când m-ați ales ca primar și m-am străduit prin proiectele propuse spre aprobare Consiliului Local să răspund așteptărilor și intereselor dumneavoastră”, a scris acesta.
Constantin Toma afirmă că nu se mai regăsește în funcțiile de conducere pe care le ocupa în partid, invocând ceea ce numește o atitudine ostilă din partea conducerii locale a PSD și a unei părți dintre consilierii locali social-democrați.
„Având în vedere atitudinea ostilă a conducerii locale a PSD și a unei părți importante a consilierilor locali PSD, apreciez că nu mă mai regăsesc în posturile de conducere din care am demisionat”, a mai spus primarul.
Citește și:
- 22:37 - Jocurile din spatele numirii lui Eugen Tomac. Miron Mitrea: „Nu e politică, e business pe 17 miliarde de euro. Toți vor să-și bage un pic codița în banii ăștia”
- 16:02 - Programul negocierilor lui Eugen Tomac pentru formarea noului guvern. Întâlniri decisive cu PNL, USR și PSD
- 14:04 - Călin si Cristela Georgescu, la hramul Mănăstirii Almaș - FOTO/VIDEO
- 13:16 - MAE, reacție dură după prezența Dianei Șoșoacă la forumul lui Vladimir Putin de la Sankt Petersburg
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














