Replica lui Grindeanu despre demisie: „Când pleacă și Abrudean”. Mesaj pentru Bolojan

Sorin Grindeanu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că nu intenționează să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților decât în anumite condiții clare: plecarea simultană a premierului și a șefului Senatului.
Întrebat, la Palatul Parlamentului, când ar urma să-și depună demisia, liderul social-democrat a răspuns: „Când o face şi Abrudean. (...) Evident, nu dau înapoi la nimic.
Atât timp cât exista un protocol în care se spunea că primul-ministru îşi dă demisia, că Senatul, Camera Deputaţilor sunt parte a aceluiaşi protocol, că e vorba de prim-ministru, că e vorba de Cameră, că e vorba de Senat, lucrurile trebuie discutate în acelaşi mod.
Pare că nu vine vreo demisia dinspre Guvern. Aţi văzut dumneavoastră că şi-a dat demisia domnul Bolojan şi nu ştiu eu? Îmi daţi o veste bună?”
Grindeanu a făcut referire directă la premierul Ilie Bolojan și la președintele Senatului, Mircea Abrudean, sugerând că orice decizie trebuie luată în cadrul unui acord comun.
Întrebat dacă a indus în eroare socialiștii europeni atunci când a exclus o eventuală colaborare între PSD și AUR, liderul PSD a respins acuzațiile:
„Ascultaţi, aţi vorbit cu socialiştii ieri, azi, la Bruxelles? Eu am vorbit. Vă rog să vedeţi ce spune lidera de grup, să vedeţi toţi ceilalţi reprezentaţii ai S&D şi după aceea v-aţi putea permite să puneţi o astfel de întrebare”.
În același context, acesta a comentat și demisia senatoarei Victoria Stoiciu din partid:
„Mă gândesc că îşi dă şi din Senat. (...) E democraţie, fiecare face ce îşi doreşte”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Citește și:
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 16:27 - Marian Neacșu spune că se lucrează la o majoritate parlamentară: „Deocamdată nu avem nicio variantă care poate să fie spusă, decât întâi în partid”
- 16:22 - Kelemen Hunor, presiuni pe Ilie Bolojan: ”UDMR vrea refacerea coaliției cu premier independent”-VIDEO
- 14:39 - PSD-UDMR, noi discuții pe tema viitorului guvern. Kelemen Hunor: Vrem refacerea Coaliției cu premier susținut de toate partidele
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News













