Parlamentarii PACE - Întâi România vor vota la vedere pentru moțiunea de cenzură

Parlamentul României
Parlamentarii Grupului PACE - Întâi România vor vota la vedere, marți, pentru moțiunea de cenzură, a anunțat liderului grupului, Adrian Peiu.
'Consecvenți cu inițiativa de a depune această moțiune de cenzură a cărei necesitate a fost susținută de Grupul PACE - Întâi România încă dinainte de a se vedea zorii succesului, noi, cei 15 parlamentari ai grupului, am demonstrat fermitate, tărie de caracter, respingând cântecele de sirenă ale puterii și dovedind că nu ascultăm decât de vocea românilor care ne-au trimis în Parlament. Încă de astăzi, ca un preambul al succesului moțiunii, Grupul PACE - Întâi România a participat activ la susținerea și votarea în Senatul României a proiectului de lege privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027', a afirmat Adrian Peiu, într-un comunicat de presă.
El susține că, astfel, s-ar fi format 'o nouă majoritate parlamentară dedicată suveranității statului român, în timp ce PNL și USR s-au demonstrat a fi o minoritate anti-națională, doritoare de a înstrăina în mod păgubos activele statului'.
'Ziua de 5 mai va rămâne în istoria României ca data eliberării țării de politicile anti-românești ale Guvernului Bolojan și momentul unui nou început în evoluția statului român, iar Grupul PACE - Întâi România va fi o parte importantă atât în oprirea dezastrului numit Bolojan, cât și în construcția care va urma', a transmis Adrian Peiu.
Citește și:
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 16:27 - Marian Neacșu spune că se lucrează la o majoritate parlamentară: „Deocamdată nu avem nicio variantă care poate să fie spusă, decât întâi în partid”
- 16:22 - Kelemen Hunor, presiuni pe Ilie Bolojan: ”UDMR vrea refacerea coaliției cu premier independent”-VIDEO
- 14:39 - PSD-UDMR, noi discuții pe tema viitorului guvern. Kelemen Hunor: Vrem refacerea Coaliției cu premier susținut de toate partidele
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News













