Istoria PSD în criza facturilor

Istoria PSD în criza facturilor
Valurile, vânturile curăță pământurile!
Dintre sute de catarge care lasă malurile
Câte-or să le înece oare valurile, vânturile?
A fost ziua lui Mihai Eminescu. Prilej de puțină trăire lirică a problemelor cotidiene. Probabil că sub influența interpretării lui Ion Caramitru, românii cugetă eminescian cu un pesimism copleșitor, pornit dintr-o neputință cosmică. Și, totuși, poate că poezia este, din contră, izvorâtă din convingerea puternică în clipa dezrobirii și a Victoriei. Poezia eminesciana poate fi interpretată în dubla cheie: optimistă sau negativă.
Așa cum și "crizele energetice" vin în valuri de mai bine de 10 ani peste poporul român. Ultimul val are forța unui tsunami, dar poate că tocmai amplitudinea efectelor ne va trezi sub impactul devastator.
PSD are talentul de a bandijona rănile oamenilor fără să intervină chirurgical și boala se cronicizează.
La început de an președintele PSD, Marcel Ciolacu, recunoștea că legea plafonării și compensării prețului la energie, votată în noiembrie 2021, de actuala Coaliție, nu a produs efectele scontate, chiar a adâncit criza. PSD a anunțat ca are soluții, dar în contact cu Omicronul, ele nu au mai ajuns pe masa Coaliției.
Știe PSD rezolvarea? Pare că da, dar nu are curajul să fie chiar PSD cel care încearcă să impună rezolvarea și să pună bisturiul pe rană.
Pentru că, val după val și vânt după vânt, soluțiile jumătăților de măsură în energie au măturat miniștri, Guvernul Tudose, pe Liviu Dragnea și tot așa. Iar în Guvernul Tudose, cel care a trimis în Parlament legea offshore, Marcel Ciolacu era vicepremier.
De ce tratăm la pachet energia electrică cu gazele naturale, de ce cumpărăm de pe bursa de la Viena ce producem la București?
Vine o nouă săptămână. Cu strategii de comunicare sau cu soluții noi? Cu un Virgil Popescu la fel de insistent de nedumerit în legătură cu ce se întâmplă?
Valurile, vânturile pot să înece, dar și să miște corăbii. Pot să oprească sau să producă energie. Și PSD poate schimba garnitură după garnitură, luptându-se cu aceleași probleme, dar rămânând cel mai mare partid din România. Sacrificând oamenii, inclusiv proprii oameni, și salvând partidul!
Dintre sute de catarge care lasă malurile
Câte or să înece oare vânturile, valurile?
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 19:04 - Ciucu îi vrea pe Băsescu și Nicușor Dan lângă el, pe post de consilieri
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








