Deputatul Daniel Gheorghe, premiat pentru Sfinții Brancoveni

Deputatul Daniel Gheorghe, premiat pentru Sfinții Brancoveni
Culisele Puterii își desemnează premiantul
Premiantul saptamanii la emisiunea Culisele Puterii este deputatul liberal, Daniel Gheorghe. Nominalizarea a venit de la moderatoarea Alexandra Păcuraru pentru inițiativa legislativa de a i sărbătorii în 16 august pe Sfinții Martiri Brancoveni, propunere adoptata de Parlament. "Are curajul sa se opună unui trend, cand vedem ca se demolează statui ale eroilor", a fost contextul acestei premieri. "Sunt de acord cu propunerea ta pentru ca trebuie sa credem în cultura română, în cultura nationala, sa nu i nominalizam doar pe cei care au făcut istorie cu spada, poate nu sunt ei constructorii României, Brancoveni și alte familii care su făcut cultura, educație, au creeat esența neamului românesc și sunt cel puțin la fel de importanți ca cei care au aparat granițele", a fost sublinierea făcută de consultantul politic, Miron Mitrea.Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
- 14:55 - Alexandru Rogobete, apel către politicieni: ”Avem nevoie de o ţară cu un Guvern funcţional”
- 08:07 - Bolojan anunță schimbări pentru investițiile din energie: accesul la rețelele electrice, deblocat prin reguli mai dure
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














