Consiliul de Securitate ONU se reunește luni, la cererea României, după incidentul cu dronă de la Galați

Consiliul de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate al ONU se reunește luni la solicitarea României, în urma incidentului produs la Galați, unde o dronă de origine rusească s-a prăbușit peste un bloc și a explodat, distrugând un apartament și rănind doi locatari.
”Imediat după incidentul dronei ruseşti care a explodat pe clădirea de apartamente din Galaţi, România a declanşat consultări la ONU şi a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 şi 35 din Carta Naţiunilor Unite, care reglementează rolul Consiliului în situaţii care pun în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri şi aliaţi”, a anunţat ambasadorul României la ONU, Cornel Feruţă.
Potrivit diplomatului, intruziunea dronei şi explozia acesteia într-o zonă dens populată în urma căreia au fost răniţi cetăţeni români sunt încălcări grave ale Cartei ONU şi dreptului internaţional.
Consiliul de Securitate al ONU se va întruni luni, 1 iunie 2026, la ora 3 p.m. ora New York, în sesiune specială, cu participarea ministrului afacerilor externe al României, Oana Ţoiu.
Citește și:
- 22:37 - Jocurile din spatele numirii lui Eugen Tomac. Miron Mitrea: „Nu e politică, e business pe 17 miliarde de euro. Toți vor să-și bage un pic codița în banii ăștia”
- 16:02 - Programul negocierilor lui Eugen Tomac pentru formarea noului guvern. Întâlniri decisive cu PNL, USR și PSD
- 14:04 - Călin si Cristela Georgescu, la hramul Mănăstirii Almaș - FOTO/VIDEO
- 13:16 - MAE, reacție dură după prezența Dianei Șoșoacă la forumul lui Vladimir Putin de la Sankt Petersburg
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














