Adrian Năstase prevesteşte încheierea unui
ciclu istoric. El consideră că două utopii: solidaritatea europeană şi valorile
occidentate şi-au asigurat prin criza coronavirusului sfârşitul.
“În mod evident, globalizarea a facilitat transmiterea peste graniţe a coronavirusului. Argumente sunt o
mulţime. Puteţi consulta şi un interesant articol publicat în ultimul număr din
Foreign Affaires despre coronavirus şi ordinea mondială.
Din punctul meu de vedere,
actuala pandemie marchează sfârşitul unor utopii - aceea a "unităţii şi
solidarităţii europene" sau cea a unei ordini mondiale bazate pe
"valorile şi principiile occidentale". Este clar, în situaţii de
criză, fiecare ţară îşi vede de propriile interese. Aceleaşi consecinţe se vor
vedea şi la nivelul indivizilor.
Nu vreau să fiu
pesimist, aşa că adaug o poză cu Nicolas care ne arată cum se cultivă căpşunile
după modelul spaniol”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.
Adrian Năstase a fost
prim ministru al României, în perioada 2000-2004, timp în care s-au închis cele
mai multe capitole de negociere, acte pregătitoare pentru integrarea în Uniunea
Europeană. El este considerat de către diplomaţi ca unul dintre promotorii
europenismului de tradiţie.